VIDEO Jucătoarea venită „la shopping“ a izbucnit în plâns după ce a pierdut finala
0Sportiva americană CoCo Vandeweghe, care a eliminat-o pe Simona Halep în sferturile turneului de la Stuttgart, a fost învinsă în finală de Karolina Pliskova.
Vandeweghe a izbucnit în plâns la finalul jocului, căutând consolare în braţele antrenorului său.
CoCo a declarat după victoria din prima rundă că nu este o specialistă a zgurei şi că a venit la Stuttgart pentru shopping. Totuşi, ea a părut extrem de afectată după ce Pliskova a închis finala la 7-6, 6-4 după aproape două ore de joc.
„După Miami , îmi uram viaţa destul de mult, pentru că am jucat şi am câştigat la dublu, dar mie nu îmi place decât simplu. Aşa că m-am dus în Bahamas, mi-am scos telefonul din priză şi am stat singură o săptămînă. Eu, dacă nu sunt fericită cu ceea ce fac, nu joc bine. Aşa că mi-a prins bine perioada aceea de linişte“, a spus CoCO după meci.
Pliskova a câştiat un premiu de peste 100.000 de euro şi a primit şi cheile unei maşini Porsche din partea sponsorului.