VIDEO Caravana Turului României revine pe Transfăgărăşan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La ediţia din acest an, a 48-a, din Turul României la ciclism s-au înscris echipe din 13 ţări. Traseul măsoară circa 1.400 de kilometri, ascensiunea la Bâlea Lac fiind inclusă în program. Sosirea este prevăzută în 11 iunie, la Bucureşti (zona Arcul de Triumf).

Secretarul general al FR Ciclism, Vasile Selejan, a precizat că se mizează pe participarea a 17 echipe. "Din diverse motive, aşa cum se mai întâmplă în ciclism, unele echipe s-ar putea să nu vină. Dar noi ne gândim la aproximativ 90 de ciclişti participanţi. Caravana va însuma 240 de persoane şi 70 de autoturisme. Este un număr destul de mic în comparaţie cu evenimentele de afară, dar este totuşi o competiţie complexă. Arbitrul internaţional este din Franţa, iar arbitru principal este Ştefan Şipos", a spus Selejean.

Turul Ciclist, care se va desfăura în acest an pe un traseu de 1.400 de kilometri, este împărţit în opt etape, startul fiind programat la Constanţa, iar sosirea la Bucureşti. Competiţia va traversa 15 judeţe şi va cuprinde 20 de sprinturi şi 15 căţărări.

Programul etapelor este următorul:
etapa 1: Constanţa - Brăila
etapa a 2-a: Brăila - Vaslui
etapa a 3-a: Vaslui - Botoşani
etapa a 4-a: Botoşani - Suceava
etapa a 5-a Târgu Neamţ - Târgu Mureş
etapa a 6-a Târgu Mureş - Sibiu
etapa a 7-a Sibiu - Bâlea Lac
etapa a 8-a Braşov - Bucureşti

În "Mica Buclă" vor fi acordate şase tricouri: Galben - locul 1 la "general", Alb - cel mai combativ rutier, Verde - cel mai bun căţărător, Roşu - cel mai bun sprinter, Bleu - cel mai bine clasat român şi Alb cu sigla COSR - cel mai bun tănăr român.

image

Iată echipele care şi-au anunţat participarea: Cycling Team Friuli, GS San Marco Concrete Met Caneva - Italia, Restore EBH Cycling Team - Olanda, Tableware SPT - Grecia, Ora Hotels Carrera - Ungaria, Naţionala Serbiei, Konya Torku Sekespor Vivelo, Manisaspor Cycling Team - Turcia, Profilene - Germania, echipa Moldovei, SK Dobrici Cycling 1905, Ţar Simeon 1898 - Bulgaria, Tuşnad Cycling Team, Dinamo Bucureşti, CS Mazicon, echipa României.

Dintre sportivii români, cei mai cunoscuţi sunt Carol Eduard Novak (Tuşnad), singurul campion paralimpic al ţării noastre, Alex Ciocan, Marian Frunzeanu, Răzvan Jugănaru (Dinamo), Andrei Nechita (România).

Interesant este că sâmbătă, 11 iunie, în ultima etapă, rutierii se vor deplasa dinspre Braşov spre Bucureşti, mai întrâi prin Cheia, iar apoi pe DN1. Ceea ce înseamnă că atunci principala arteră care leagă Capitala de Valea Prahovei va fi blocată pe tronsoanele în care se va afla caravana. "În proporţie de 99 la sută, traseul va rămâne cel anunţat. Singura excepţie este Transfăgărăşanul, pentru că nu ştim dacă va permite ascensiunea (n.r. - respectiva zonă este acoperită cu zăpadă circa 9 luni pe an). Oficial se deschide pe 15 iunie, dar noi încercăm şi cei de la Drumuri ne-au promis că ne ajută dacă se poate. Adică să deschidă numai pentru noi pentru a ajunge la Bâlea Lac. Dacă nu ajungem la Bâlea Lac, atunci sosirea va fi la Bâlea Cascadă", a explicat Vasile Selejean.

image

În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, preşedintele Federaţiei Române de Ciclism şi Triatlon, Ion Badea, a declarat că îşi doreşte ca Turul Ciclist să atragă cât mai mulţi iubitori ai acestui sport. "Turul Ciclist al României creşte de la an la an, devenind o competiţie tot mai complexă. Acesta este deja în al treilea an de la intrarea în Uniunea Ciclistă Internaţională şi sperăm să atragem alături de noi cât mai mulţi iubitori ai acestui sport. În 2011 am progresat, Turul fiind mai lung decât anul precedent şi având mai mulţi participanţi. Am speranţa că viitorul va fi încununat de succes şi pentru acest sport destul de oropsit în momentul de faţă, având în vedere criza pe care o traversăm", a afirmat oficialul FRCT.

Federaţia Română de Ciclism şi Triatlon a reînoit parteneriatul cu BRD - Groupe Societe Generale, banca înmânând preşedintelui Ion Badea un cec în valoare de 45.000 de euro, bani care vor fi folosiţi la organizarea ediţiei din acest an a Turului Ciclist al României.

De asemenea, după sosirea în Bucureşti, Radio România Actualităţi va organiza în zona Parcului Herăstrău o competiţie de ciclism rezervată şi amatorilor.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite