Tuchel, pe făraș după un nou eșec al lui Bayern. Nemții pregătesc instalarea lui Zinedine Zidane

0
Publicat:

Bayern Munchen e pe cale să piardă după 12 ani supremația în Bundesliga, după ce a suferit ieri o nouă înfrângere, 2-3 cu Bochum. Bavarezii sunt la al treilea eșec consecutiv, 0-3 cu Leverkusen și 0-1 cu Lazio în Liga Campionilor, astfel că scaunul lui Thomas Tuchel se clatină serios.

Zinedine Zidane ar putea reveni în fotbal după aproape 3 ani. Foto EPA EFE
Zinedine Zidane ar putea reveni în fotbal după aproape 3 ani. Foto EPA EFE

Șefii echipei germane vor avea o întâlnire pentru a discuta despre situația antrenorului, despre care presa internațională scrie că, dacă nu va fi demis acum, sigur va pleca la finalul sezonului. Bayern, aflată la 8 puncte de liderul Leverkusen, a demarat negocierile cu trei tehnicieni cu nume în Europa.

Hansi Flick și Jose Mourinho, ambii liberi de contract, primul după ruptura de naționala Germaniei din toamna anului trecut, al doilea demis de Roma luna trecută, sunt două variante la care s-au gândit șefii lui Bayern. Însă favorit ar fi - surpriză - Zinedine Zidane, scrie Corriere dello Sport. Francezul în vârstă de 51 de ani, care a cucerit de trei ori la rând Liga Campionilor cu Real Madrid, în 2016, 2017 și 2018, nu mai are niciun angajament din mai 2021.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite