Transferul lui Drăgușin se întoarce împotriva lui Postecoglou. Antrenorul, contestat de fanii lui Tottenham

0
Publicat:

Tottenham a pierdut cu Wolverhampton, 1-2, în Premier League, într-un meci în care antrenorul Ange Postecoglou nu l-a utilizat niciun minut pe Radu Drăgușin, deși avea doi fundași accidentați. Fanii încep să-și piardă răbdarea și nu înțeleg de ce românul a fost cumpărat dacă nu e folosit aproape deloc.

Ange Postecoglou vrea ca Drăgușin să înțeleagă 100% ce dorește antrenorul. Foto Facebook
Ange Postecoglou vrea ca Drăgușin să înțeleagă 100% ce dorește antrenorul. Foto Facebook

Antrenorul lui Tottenhan, foarte iubit de fanii formației londoneze, devine încet-încet ținta unei părți a suporterilor din cauză că nu-l joacă pe Radu Drăgușin. Fundașul român a fost lăsat de Ange Postecoglou și de această dată pe banca de rezerve, așa cum s-a întâmplat și în celelalte cinci partide de când a ajuns la Spurs.

Pe rețelele de socializare, fanii au izbucnit: "De ce nu este Drăgușin în primul '11'? Lăsați-l să joace 90 de minute într-un meci", "Unde este Drăgușin? Davies out și să intre Drăgușin", "Drăgușin și-a ținut promisiunea făcută lui Ange și a venit la Tottenham. Ange nu a făcut la fel și nu-i dă timp de joc lui Drăgușin", "Voiam să-l văd pe Drăgușin astăzi", "Ce trebuie să facă Drăgușin ca să fie titular?". Cu observația că aceștia sunt fanii de pe internet, nu cei din tribune.

Apărarea suferă, Radu e ținut rezervă 

La finalul partidei pierdute cu Wolves, care a scos-o pe Tottenham din careul de ași ce duce în Liga Campionilor, suporterii lui Spurs au fost și mai vehemenți și l-au pus la zid pe tehnicianul australian pentru că refuză să îl trimită în teren pe Radu Drăgușin, în condițiile în care apărarea echipei suferă.

”Ange a dat-o-n bară după părerea mea. Trebuie să îl pună pe van de Ven în partea stângă și pe Drăgușin fundaș central. De câte ori trebuie să îl mai vedem pe Davies care eșuează ca fundaș stânga? Este foarte îngrijorător. Nu ne putem apăra, suntem vulnerabili și la fazele fixe. Pressingul este ineficient și nu creăm nimic”, a scris unul dintre ei, completat de alte câteva zeci. 

Românul e într-un lung proces de adaptare

”De ce Drăgușin nu primește nici măcar o șansă într-o poziție diferită? De ce îl mai avem?”. ”Pentru numele lui Dumnezeu, bagă-l pe Drăgușin!”. ”Ce naiba trebuie să facă Drăgușin să intre în echipa asta?”. ”De ce l-au cumpărat pe Drăgușin dacă nu îl bagă pe teren?”. ”Drăgușin nu merită asta”. ”Ange, așa pățești dacă nu îl bagi pe Drăgușin”. ”Nu înțeleg de ce Ange nu vrea deloc să îl bage pe Drăgușin, ceva nu este în regulă!”.

Antrenorul lui Tottenham explicase cu o zi mai devreme că românul este într-un proces de adaptare: ”Avem un stil de joc mult diferit față de cel cu care el era obișnuit. L-am folosit în meciuri și cred că s-a descurcat bine atunci când a evoluat. Repet, nu l-am cumpărat pentru șase luni. L-am adus la acest club pentru o perioadă lungă. În următoarele trei-patru luni, cele de dinainte de finalul sezonului, trebuie să se adapteze și să muncească din greu. Drăgușin e remarcabil la antrenamente, are o atitudine grozavă. Ceilalți jucători i-au văzut cu adevărat calitățile și este gata să joace", a spus Ange Postecoglou, la conferința de presă, potrivit Football London.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite