Thomas Voeckler, câștigătorul etapei a XVI-a din Turul Franței. Bradley Wiggins, tot mai aproape de victoria finală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mediafax | Bradley Wiggins, liderul clasamentului general de la Turul Franței
Mediafax | Bradley Wiggins, liderul clasamentului general de la Turul Franței

Noul purtător al tricoului alb cu buline roșii este Thomas Voecker, iar Bradley Wiggins rămâne favorit la câștigarea Turului Franței.

Ziua de miercuri a reprezentat începutul celei de-a treia săptămână de competiție și a început în atmosfera veștii conform căreia Franck Schleck a fost acuzat de dopaj.

Thomas Voeckler este câștigătorul celei de-a XVI-a etapă din Turul Franței. Întinsă pe o distanță de 197 de kilometri, între Pau și Bagneres-de-Luchom, etapa i-a adus lui Voeckler tricoul alb cu buline roșii, desemnat celui care ocupă primul loc în clasamentul pentru cățărări.

Ciclistul de 33 de ani a bifat cea de-a doua victorie în acest an și a cincea a rutierilor francezi.

Evadarea zilei a avut în componență 38 de rutieri, iar Voeckler a atacat cu 7 kilometri înainte de finalul cățărării Col de Tourmalet.

În privința clasamentului general, câștigătorul Turul Franței din 2011, Cadel Evans, a pierdut orice șansă la titlu după ce a terminat etapa la aproape cinci minute în spatele lui Bradley Wiggins, liderul de la general. Podiumul pare deja decis, după atacul lui Vicenzo Nibali a fost urmat de conaționalii săi, Bradley Wiggins și Christopher Froome. Pe de altă parte, lupta pentru tricoul alb cu buline roșii este strânsă și se dă între Voeckler și Kessiakoff,  între care e o diferență de patru puncte. Peter Sagan e deja învingător în clasamentul pe puncte, iar Tejay Van Garderen și-a mărit avansul, în ierarhia tinerilor, față de adversarul său, Thibaut Pinot.

Clasamentul general:

1. Bradley Wiggins (Marea Britanie)

2. Christopher Froome (Marea Britanie)

3. Vicenzo Nibali (Italia)

4. Jurgen Van Den Broeck (Germania)

5. Haimar Zubeldia (Spania)

6. Tejay Van Garderen (SUA)

7. Cadel Evans (Australia)

8. Janez Brajkovic (Slovenia)

9. Pierre Roland (Franța)

10. Thibaut Pinot (Franța)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite