Simona Halep, săptămâna cu numărul 49 în fruntea clasamentului WTA, dar avansul a scăzut mult

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep
Simona Halep

Simona Halep începe, luni, săptămâna cu numărul 49 în fruntea clasamentului WTA. Avantajul ei a scăzut de la 2.451 la 931 de puncte faţă de jucătoarea de pe locul al doilea, daneza Caroline Wozniacki, după China Open.

Finalistă anul trecut la Beijing, competiţie după care a urcat în premieră pe locul I WTA, Halep a abandonat în turul I la ediţia din acest an, în meciul cu Ons Jabeur, şi a pierdut în clasament 640 de puncte. În schimb, Wozniacki s-a impus în finala de duminică, după ce a fost eliminată anul trecut în optimi, câştigând astfel 880 de puncte prin victoria din acest an. În total, Halep a pierdut 1.520 de puncte faţă de Wozniacki după China Open.

Învinsă de Wozniacki în ultimul act al China Open, letona Anastasija Sevastova a urcat de pe locul 20 pe locul 12, cel mai bun din carieră, cu 3.240 de puncte.

Celelalte românce din Top 100 WTA au înregistrat următoarele evoluţii în ierarhie: Mihaela Buzărnescu a coborât de pe locul 24 pe 25, ea având 1.923 de puncte, Irina Begu a urcat de pe locul 53 pe 52, cu 1.056 de puncte, Sorana Cîrstea a coborât 19 poziţii, de pe 61 pe 80, cu 771 de puncte, după ce nu şi-a apărat sfertul de finală de anul trecut, de la Beijing, Ana Bogdan a urcat de pe 80 pe 78, cu 783 de puncte, iar Monica Niculescu a coborât de pe 82 pe 87, cu 704 de puncte.

Sursa: News.ro. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite