Simona Halep a acceptat un wild card la turneul de la Madrid

0
Publicat:

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a anunţat, miercuri, pe contul său de Instagram, că a acceptat un wild card pentru turneul WTA 1.000 de la Madrid, care va avea loc în perioada 23 aprilie-5 mai.

Simona Halep FOTO: EPA EFE
Simona Halep FOTO: EPA EFE

''Muchas gracias (Mulţumesc mult, în spaniolă, n. red.), @mutuamadridopen pentru şansa acestui wild card. Madrid a fost întotdeauna un turneu special pentru mine, cu amintiri fericite şi sunt recunoscătoare că voi putea că creez altele. Ne vedem în curând'', a scris Halep în mesajul său de mulţumire adresat organizatorilor, scrie Agerpres.

Halep are două titluri consecutive la Madrid, în 2016 şi 2017, dar a jucat şi alte două finale, în 2014 şi 2019.

La 20 martie, Simona Halep a fost învinsă de spaniola Paula Badosa, cu 1-6, 6-4, 6-3, în prima rundă a turneului WTA 1.000 de la Miami (Florida), în meciul său de revenire în circuitul profesionist după reducerea sancţiunii în cazul său de dopaj de la patru ani la nouă luni.

Halep, care ocupă locul 1.143 în clasamentul mondial cu cele 10 puncte obţinute la Miami Open, nu va juca în meciul România - Ucraina, din Billie Jean King Cup (12-13 aprilie), ''din motive medicale'', după cum a precizat Federaţia Română de Tenis.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite