Sabalenka, încântată după a doua victorie din carieră cu Halep: Cum şi-a explicat prestaţia stelară
0
Sportiva din Belarus, în vârsta de 22 de ani, a dominat a doua semifinală de la „Porsche Tennis Grand Prix“, în care a fost în controlul partidei, de la început până la sfârşit.
La cum a încheiat sfertul cu Anett Kontaveit, mult după miezul nopţii, probabil, nici Aryna Sabalenka nu s-a aşteptat să se prezinte atât de bine la întâlnirea din semifinale, cu Simona Halep (3 WTA).
Mai ales că fostul lider mondial conducea cu 3-1 la duelurile directe. La Stuttgart însă, superioritatea tradiţională a Simonei, în faţa Arynei nu s-a văzut deloc. Din contră! Sabalenka (7 WTA) a dominat partida cap-coadă şi s-a impus, meritat, în minimum de seturi: 6-3, 6-2. După o victorie uriaşă, Sabalenka a vorbit chiar pe teren, interviul ei fiind transmis de Digi Sport 2, postul care deţine drepturile pentru turneul de la Stuttgart.
Ce a spus Aryna Sabalenka?
*Aseară (n.r. - vineri seară), n-am dormit foarte mult. Astăzi însă, am jucat foarte bine şi am luptat pentru fiecare punct. N-a fost deloc uşor.
*Pentru mine a fost un meci foarte bun, nu sunt surprinsă că m-am ridicat la acest nivel, eram pregătită pentru un asemenea meci. Sunt foarte fericită pentru că am ajuns în a doua finală a carierei. Cred că Barty va fi 100% pregătită mâine (n.r. - duminică), sper să mă ridic şi eu la acelaşi nivel.
2021 Porsche Tennis Grand Prix, semifinale
*Barty (1 WTA) - Svitolina (5 WTA)
4-6, 7-6, 6-2
*Halep (2 WTA) - Sabalenka (7 WTA)
3-6, 2-6
Halep - Sabalenka, 3-2 la meciurile directe
*2021 (Stuttgart, hard): 6-3, 6-2 Sabalenka
*2020 (Dubai, hard): 3-6, 6-2, 6-2 Halep
*2020 (Adelaide, hard): 6-4, 6-2 Sabalenka
*2018 (Cincinnati, hard): 6-3, 6-4 Halep
*2018 (Shenzhen, hard): 6-2, 6-2 Halep