Rugby: galezul JPR Williams a murit la 74 de ani
0JPR Williams, jucător vedetă a rugbyului galez din anii 1970, considerat unui dintre cei mai buni fundaşi din istoria acestui sport, a murit la vârsta de 74 de ani, a anunţat, luni, clubul Bridgend Ravens, la care a fost jucător, iar apoi preşedinte până la moartea sa.

Clubul a anunţat ''cu regret'' decesul lui JPR Williams, un ''simbol al jocului la nivel mondial''. John Peter Rhys 'JPR' Williams a făcut parte din ''vârsta de aur'' a echipei Ţării Galilor din anii 1970, adunând 55 de selecţii şi reuşind Marele Şlem de trei ori în Turneul celor Cinci Naţiuni, în 1971, 1976 şi 1978.
Williams, agil şi cu frumoase calităţi atletice, a redefinit rolul de fundaş în anii 1970, spărgând convenţiile timpului, cu un joc ofensiv şi destabilizant. Legenda sa a fost construită şi prin victoriile reuşite de selecţionata Leilor britanici în Nou Zeelandă (1971) şi Africa de Sud (1974).