România a ratat încă un moment uriaş: Cum arăta planul de redresare gândit de Bölöni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
László Bölöni, un profesionist căutat de cluburi din Occident, la care federaţia a renunţat mult prea uşor
László Bölöni, un profesionist căutat de cluburi din Occident, la care federaţia a renunţat mult prea uşor

Ajuns în lumea a 3-a, fotbalul românesc continuă să meargă pe un drum greşit în care, din păcate, competenţa nu contează.

Dornic să revină acasă şi să pună umărul la relansarea fotbalului românesc, Bölöni concepuse chiar un plan, în acest sens, încă din timpul negocierilor cu FRF. 

În premieră, tehnicianul de 69 de ani ne-a vorbit despre câteva dintre ideile sale din cadrul acestui proiect.

„Printre altele, voiam să formez o Comisie Tehnică autonomă de Federaţia Română de Fotbal. I-aş fi cooptat aici pe Cornel Dinu, pe Adrian Ilie, pe Victor Piţurcă şi pe Cristiano Bergodi. Sigur că mai erau candidaţi valoroşi, cum e Dan Petrescu sau Gică Hagi, dar ei sunt implicaţi în alte proiecte acum. Ca şi Bergodi, care e la Sepsi, dar el e excepţia, aş fi îndrăznit să-l abordez. Aş fi dorit ca, împreună cu aceşti băieţi, să facem o radiografie a fotbalului nostru actual, cu tot ce înseamnă plusuri şi minusuri. Ca să putem ataca apoi cealaltă problemă, şi anume, cum putem să scăpăm de minusuri“, ne-a spus Bölöni.

Apoi, a detaliat ce rol ar fi avut fiecare om cooptat în proiectul său:

Dinu

*Pe Dinu (foto) l-am văzut foarte bine în acest proiect, implicat în ceea ce înseamnă trecerea jucătorilor de la Under 21, la nivelul primei reprezentative. Cu capacitatea lui intelectuală şi experienţa lui internaţională, aş fi dorit ca Dinu să-mi dea o mână de ajutor. E greu să găseşti pe cineva mai competent decât Dinu pentru treaba aceasta. 

Bergodi

*De Bergodi (foto) aş fi avut nevoie, fiindcă avem mulţi jucători în Italia. Şi nimeni nu poate şti mai bine decât Bergodi de ce are nevoie un fotbalist care e în campionatul italian. Şi aş fi dorit ca el să meargă să le deschidă ochii acestor jucători. Mă gândesc la un Răzvan Marin, care ar fi primit ajutorul necesar, sfatul necesar. 

*Tot în această idee, Adrian Ilie ar fi ţinut legătura cu românii din Spania sau cu băiatul lui Hagi din Scoţia sau cu jucătorii pe care îi avem în Belgia. Pentru că Adi Ilie e genul de om care ştie foarte bine ce trebuie făcut, pentru ca talentul să se transforme în valoare. 

Piturca

*Iar Piţurcă (foto) ar fi făcut treaba de care am vorbit, când am pomenit de Bergodi, însă cu jucătorii de acasă. Pentru că Piţi îi ştie pe toţi! Şi eu am încredere în ceea ce spune, în ceea ce face şi, bineînţeles, în ceea ce a făcut. 

*Şi aş fi intervenit şi eu în creşterea antrenorilor. Pentru a arăta cum pot fi remediate anumite puncte negative în practică. Pe teren, în vestiar! Nu doar în teorie, din vorbe. M-aş fi asigurat că noi, federaţia, am dat soluţiile necesare.

Stoichita

Mihai Stoichiţă, şeful Comisiei Tehnice FRF

„Adevărul“: N-ar fi deranjat această comisie autonomă pe cea actuală, condusă de Mihai Stoichiţă?

László Bölöni: Puţin mă interesează! Pe mine mă interesează să facem pasul înainte. În practică! 

*Altă idee: puneam întrebarea ce planuri avem noi, când se opreşte campionatul la mijlocul lunii noiembrie, pentru Campionatul Mondial? Nu suntem calificaţi. Şi atunci, ce vrem să facem? Să ne uităm la televizor doar cum joacă alţii? Ce program putem să avem pentru etapa post formare a jucătorilor tineri, în această perioadă, în loc să ne uităm la televizor? Poate că, în această perioadă de pauză, noi am fi putut lucra câte ceva. 

Una peste alta, cu proiectul meu, care a dat rezultate la alte echipe la care am lucrat, aş fi vrut să trecem de la filosofie la practică. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite