Rodri, Balon de Aur, dar și un monument de bun simț: răspunsul său despre boicotul Realului
0Mijlocaşul spaniol Rodri a "acceptat" absenţa lui Real Madrid, care a boicotat ceremonia de decernare a trofeului "Balonul de Aur", întrucât a considerat că trofeul trebuia să fie acordat lui Vinicius.

"Eu nu sunt în capul altora", a răspuns mijlocaşul echipei Spaniei când a fost întrebat dacă absenţa delegaţiei clubului madrilen l-a afectat. "Ei au luat decizia lor, nu au vrut să fie aici din motivele lor. Am acceptat, m-am concentrat doar pe clubul meu, pe coechipierii mei, pe oamenii care sunt aici şi pe oamenii care sunt fericiţi să mă felicite", a adăugat Rodri, potrivit Agerpres.
Având certitudinea că Vinicius jr. nu va primi "Balonul de Aur", Real Madrid a anunţat în cursul după-amiezii că va boicota ceremonia de luni seară de la Paris.
"Dacă criteriile de atribuire nu-l desemnează pe Vinicius ca învingător, aceleaşi criterii ar trebui să-l desemneze pe Dani Carvajal învingător. Întrucât nu a fost cazul, este evident că 'Balonul de Aur' nu respectă Real Madrid. Iar Real Madrid nu se află acolo unde nu este respectat", a precizat clubul madrilen, câştigătorul Ligii Campionilor din această primăvară.
Mijlocaşul spaniol Rodrigo Hernandez ''Rodri'', component al echipei Manchester City, a cucerit trofeul ''Balonul de Aur'', pentru cel mai bun fotbalist al sezonului 2023-2024, luni seara, la Paris, în cadrul galei premiilor revistei ''France Football''.
Rodri obţine acest trofeu după ce a câştigat titlul în Anglia cu ''cetăţenii'' şi Campionatul European cu naţionala Spaniei, în această vară, în Germania.
Ibericul i-a devansat în clasamentul final al trofeului pe atacantul brazilian Vinicius şi pe englezul Jude Bellingham, clubul lor, Real Madrid, boicotând ceremonia din capitala Franţei.