„Reghe“ - Anamaria Prodan, căsnicie de ochii lumii: Antrenorul aşteaptă deja un copil cu fosta amantă
0
Ceea ce se ştia de ani buni în lumea fotbalului se confirmă acum. Deşi erau căsătoriţi în acte, Laurenţiu Reghecampf (46 de ani) şi Anamaria Prodan aveau relaţii separate.
Nici n-a trecut o săptămână, de când Laurenţiu Reghecampf a depus actele pentru divorţ, că a şi apărut confirmarea unui alt zvon: antrenorul celor de la CS U Craiova aşteaptă deja un copil cu Corina, care a avut statut de amantă până de curând.
Într-o declaraţie pentru „Cancan“, omul de afaceri, Adrian Thiess, cel care a organizat acel amical Dinamo - Barcelona în 2012, dar şi mai multe turnee de snooker în ultimii ani, a confirmat că va fi naşul copilului lui Reghecampf!
Ce a spus Adrian Thiess?
*Încă nu se ştie sexul copilului, dar mi-aş dori să fie băiat, ca să-l cheme Adrian! Va fi un botez superb, vor fi invitaţi de seamă. Vine şi Ronnie O’Sullivan (n.r. - legendarul jucător de snooker). Am vorbit deja cu Ronnie, îşi doreşte să participe! O să fie invitat special.
*Reghe e fratele meu. Şi Ana e sora mea, nu aleg între ei. Îi iubesc la fel. El e fratele meu, el mi-a prezentat-o pe Ana. Viaţa e complexă. Îi iubesc pe amândoi. Asta e capacitatea mea. Una e una, alta e alta.