Realitatea dură a fotbalului românesc: Steaua – Rapid se poate juca, din nou, însă în liga a patra. Când ar fi meciul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La doi ani după ce a câştigat sigla Stelei printr-o decizie definitivă şi irevocabilă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Clubul Sportiv al Armatei (CSA) a făcut primul pas concret spre înfiinţarea unei echipe de fotbal.

CSA a anunţat printr-un comunicat ca, începând din sezonul viitor, va avea o formaţie înscrisă în liga a IV-a, activitatea acesteia urmând a fi coordonată de Marius Lăcătuş. 

„Noul director tehnic al secţiei de fotbal va fi prezentat de către conducerea CSA „Steaua Bucureşti“, miercuri, 14 decembrie. Contractul de colaborare perfectat în data de 12 decembrie prevede o strategie de dezvoltare integrată a acestei discipline sportive pe următorii cinci ani, care include înfiinţarea unei echipe de fotbal la nivel de seniori şi înscrierea acesteia în liga a IV-a, începând cu sezonul competiţional 2017-2018. Echipa va evolua sub numele <<Steaua Bucureşti>>“, e un fragment din comunicatul CSA.

Astfel, de acum încolo, formaţia patronată de Gigi Becali va deveni, în mod oficial, FCSB (Fotbal Club Steaua Bucureşti), iar un duel Steaua – FCSB ar putea să aibă loc în Liga I în sezonul 2020-2021! Asta deoarece CSA şi-a propus ţinte clare: „Prin promovări succesive în ligile superioare, echipa de fotbal seniori a CSA ar urma să evolueze, începând cu sezonul 2020-2021, în Liga Naţională, pe noul stadion de fotbal din Ghencea“.

Până să ajungă în Liga I, Steaua Bucureşti se poate întâlni cu Rapid Bucureşti în liga a IV-a, începând din sezonul viitor. Giuleştenii evoluează acum în al cincilea eşalon, după ce au dat faliment, însă au şanse bune de a promova la capătul acestei stagiuni.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite