Răzvan Lucescu, conferință explozivă în Grecia: „Să-ți fie rușine!“. Dialog incendiar cu un reporter VIDEO
0Răzvan Lucescu (53 de ani) readuce, treptat, PAOK Salonic pe linia de plutire, după un start mai slab de sezon. Luni seară, în ultima partidă din etapa cu numărul 8, echipa românului a obținut un succes mare, 2-1, pe terenul campioanei Olympiakos Pireu. Adică, o formație care, la rândul ei, a avut un start mult sub așteptări în Grecia.
Grație victoriei de luni, PAOK a urcat pe locul 4 din 14, cu 15 puncte strânse după opt runde. Lider e Panathinaikos, care merge „ceas“ deocamdată, având maximum de puncte, 24, după opt etape. Revenind la Răzvan Lucescu, acesta s-a enervat teribil după meci, pentru că un reporter a acuzat jocul echipei sale, catalogându-l drept „dur și lipsit de sportivitate“. A fost momentul în care Lucescu jr a izbucnit.
„N-am fost fair-play? Am câştigat! Cred ar trebui să vă fie ruşine ţie, celor de la federaţie şi celor din Comisia Arbitrilor. Ce spui tu nu reflectă realitatea. Echipei mele nu i-a fost acordat un penalty, care a fost de zece ori mai clar decât orice penalty dat vreodată, mai ales echipelor din Atena! Sunt penalty-uri date, apoi la VAR e întoarsă decizia. Ar trebui să înţelegi mai bine şi să-ţi faci meseria înainte să întrebi astfel de lucruri. Am văzut lucruri incredibile. Uită-te la fapte, nu o ataca pe PAOK! Mai rămâne doar ca echipele din Atena să primească penalty după o adiere de vânt. Aşa că mai bine ar trebui să te gândeşti cum decurg meciurile. Am jucat mai bine astăzi, am câştigat meciul“, a spus fostul selecționer.
Doar că discuția nu s-a oprit aici, fiindcă reporterul s-a enervat și el de răspunsul primit din partea tehnicianului român. Iată cum a continuat dialogul:
*Reporter: Ar trebui să ai mai mult respect pentru jurnalişti, care au şi ei un punct de vedere...
*Răzvan Lucescu: Când mă vei respecta, atunci te voi respecta şi eu.
*Reporter: Eu nu am vorbit urât cu tine, tu ai făcut-o!