Rapid încă riscă retrogradarea. TAS va lua o decizie înainte de startul Ligii I
0
După ce a câştigat meciul de baraj împotriva echipei Concordia Chiajna cu scorul de 2-1, Rapid mai are de trecut acum un hop: TAS a înregistrat apelul formaţiei învinse care a contestat disputarea partidei şi a anunţat că va lua o decizie înainte de startul campionatului.
TAS a comunicat pe site-ul oficial situaţia apelului făcut de Concordia Chiajna: „Tribunalul de Arbitraj Sportiv a înregistrat apelul formulat de CS Concordia Chiajna împotriva Federaţiei Române de Fotbal. CS Concordia Chiajna a depus şi o solicitare de suspendare a deciziei ce a permis FC Rapid Bucureşti să joace un meci cu Concordia, echipa câştigătoare obţinând dreptul de participare în ediţia următoare a Ligii I. Chiajna, care a ocupat locul 15 în Liga I în sezonul trecut şi a fost cea mai bună dintre cele patru echipe retrogradate în Liga a II-a, susţine că FC Rapid Bucureşti nu a obţinut licenţa pentru a participa în Liga I în sezonul viitor şi că în consecinţă nu trebuia să se joace un baraj. O decizie în privinţa solicitării de măsuri provizorii va fi luată înainte de startul campionatului României“.
Prin victoria înregistrată sâmbătă, Rapid a completat tabloul celor 18 formaţii din Liga I. Totuşi, meciul a fost contestat de oficialii Concordiei, iar tehnicianul Chiajnei a declarat cu o zi înainte că aproximează ca giuleştenii să nu poată juca în Liga I după apelul de la TAS.
Numărul de echipe din primul eşalon românesc a fost subiect de dispută între Federaţia Română de Fotbal şi Liga Profesionistă: Mircea Sandu opta pentru 17, iar Dumitru Dragomir pentru 18, în scopul obţinerii mai multor bani din drepturile de televiziune. În cele din urmă, Comitetul Executiv FRF a decis disputarea meciului de baraj între Rapid (retrogradată din motive financiare, după ce nu a obţinut licenţa) şi Concordia (retrogradată sportiv), iar acum TAS va avea ultimul cuvânt.
Ştiri pe aceeaşi temă:
Rapid - Concordia: 2-1. Giuleştenii câştigă meciul de baraj şi rămân în Liga I!