Djokovici a plâns ca un copil la Belgrad: Imagini fabuloase cu revenirea campionului sârb acasă VIDEO

0
Publicat:

În România, periodic, aflăm că Novak Djokovici e un „trădător, lipsit de caracter“, fiindcă s-a stabilit la Monte Carlo ca să nu-și plătească impozitele în Serbia natală. Așadar, pe unii dintre noi cam asta ne preocupă în cazul unui sportiv formidabil, după cum Adevărul a arătat aici, cu argumente solide.

Djokovici, în lacrimi în fața fanilor
Djokovici, în lacrimi în fața fanilor

Ciudat e că fix în Serbia, de unde e Djokovici, nimeni nu e preocupat nici de locul unde și-a stabilit reședința Nole și nici de faptul că nu-și plătește impozitele în Serbia. Probabil, fiindcă sârbii apreciază rezultatele incredibile ale eroului lor. Care, pe lângă faptul că e un sportiv colosal, e implicat și în foarte multe acțiuni despre care nu aflăm mai nimic în România, după cum Adevărul a demonstrat aici.

Dovada faptului că Djokovici e privit ca un „zeu“ în Serbia e primirea pe care a avut-o acum, la revenirea în țară, după ce a câștigat US Open 2023. S-a organizat o acțiune splendidă în cadrul căreia au fost aplaudați atât componenții naționalei de baschet masculin, vicecampioană mondială, dar și Nole, care tocmai și-a trecut în cont Grand Slam-ul cu numărul 24.

Pe imaginile de mai jos se poate vedea cum un Djokovici copleșit de emoții plânge în hohote în fața mulțimii:

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite