Propunere primitivă după cazul Neagu în handbal: Ce vrea clubul Rapid, amendat de federație

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Federația Română de Handbal (FRH) s-a spălat pe mâini, în cazul Neagu, luând o decizie mult prea blândă care, aproape sigur, va avea următorul efect: și pe viitor, vom mai asista la astfel de episoade. De altfel, în mod șocant, fanii Rapidului au și anunțat deja că vor continua să o jignească pe cea mai bună handbalistă a României!

Neagu jpg

Iar atitudinea suporterilor e de înțeles, când vedem că gruparea feroviară a publicat un comunicat kilometric, în tentativa de a justifica acest episod jenant, în loc să fie preocupată de o luptă cât mai eficientă cu huliganii din galerie. Probabil, de aceea, președintele federației, Constantin Din, a lăsat de înțeles pentru Adevărul că acest episod are o legătură directă cu faptul că România e cu educația la pământ.

Această realitate tristă iese și mai mult în evidență, când vedem ce a spus Bogdan Vasiliu, președintele Clubului Sportiv Rapid. În dialog cu Radio Sport Total FM, acesta a propus o soluție primitivă și anume interzicerea galeriilor vizitatoare, când vor mai fi meciuri CSM București – Rapid în handbalul nostru feminin.

Ce a spus Bogdan Vasiliu?

*Noi vom propune ca cei de la CSM București să nu vină în Giulești și noi să nu mergem în Sala Polivalentă. Este ceva de genul PSV cu Ajax, ceva de genul. Dacă nu suntem bine primiți și întotdeauna deranjăm în Sala Polivalentă, mai bine nu mai mergem, nu este posibil ca noi să primim invitații din cele mai proaste loje, pe când ei au primit cele mai bune locuri pe care au fost. Nu mai contează, pentru mine subiectul este închis.

*Este un derby precum era înainte Steaua – Dinamo și asta dă culoare handbalului feminin și Rapidul a făcut să se vorbească atât de mult despre handbal și de aceea nu am înțeles niciodată de ce s-au comportat cu noi și cu galeria Rapidului mai altfel.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite