Patru persoane rănite și 5 autoturisme avariate în războiul de stradă din Giulești între ultrașii celor de la Rapid, CSA Steaua și UTA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înainte de meciul Rapid - UTA încheiat în favoarea gazdelor cu scorul de 4-1 a avut loc o bătaie cruntă între ultrași. Cei de la CSA Steaua, înfrățiți cu cei de la UTA, s-au luat la bătaie cu rapidiștii.

Foto: Arhiva Adevărul
Foto: Arhiva Adevărul

Jandarmeria Municipiului București a transmis că patru persoane au fost rănite și au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar 5 autoturisme au fost avariate. În altercații au fost implicate 45 de persoane, urmând a fi dispuse măsuri specifice, în conformitate cu prevederile cadrului legal în vigoare..

În legătură cu meciul de fotbal dintre echipele FC RAPID București și FC UTA Arad, Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București face următoarele precizări:

În jurul orei 20:30, în zona Podului Grant, a avut loc un conflict între suporterii echipei FC Rapid și cei ai echipei oaspete, care erau însoțiți si susținuți de suporteri ai CSA Steaua București.

Astfel, un grup de aproximativ 50 de suporteri ai CSA Steaua București și ai FC UTA Arad și-au făcut apariția dinspre Piața Crângași spre stadion, pe breteaua din dreapta a Podului Grant, sens de mers către Calea Giulești, nerespectând locul de adunare pe care Jandarmeria Capitalei l-a recomandat acestora pentru adunare și deplasare sub protecția forțelor de ordine.

Jandarmii au preluat grupul la intrarea de pe breteaua de coborâre a podului și, în timp ce se deplasau către stadion, un grup consistent de suporteri rapidiști a venit dinspre Parcul 9 Mai, pe sub pod, către suporterii oaspeți și au aruncat cu pietre către aceștia.

În acest context, jandarmii au intervenit pentru aplanarea situației”.

De asemenea, Poliția Capitalei a demarat măsuri specifice de cercetare la fața locului, fiind deschis un dosar penal "in rem", sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de "distrugere" și "tulburare a ordinii și liniștii publice", în conformitate cu prevederile Codului Penal.

Sub un alt aspect, patru persoane au necesitat îngrijiri medicale de specialitate, iar un suporter rapidist a refuzat primirea acestora. Nicio persoană rănită nu a fost transportată la spital.

În continuare, se fac verificări pentru identificarea și sancționarea altor persoane care au încălcat legislația în vigoare conform celor prezentate mai sus”, a transmis Jandarmeria București.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite