Exclusiv O fată moartă bântuie familia Lucescu. Tatăl ei, cioban din Otopeni, stinge televizorul la știrile sportive: „Nu pot să-i iert!”
0La margine de București locuiesc doi soți în vârstă care, din toamna anului 1991, duc în suflet și pe picioare o durere chinuitoare ce îi determină să simtă și să spună că nu vor să mai audă în veci numele Lucescu.
Corul de aplauze adresat selecționerului Mircea Lucescu (79 de ani) după rezultatele izbutite la cârma tricolorilor nu a trecut de circuitele integrate și de sticla unui televizor din Otopeni.
Dispozitivul din care își iau zilnic știrile 61% dintre români stă cuibărit într-un colț de odaie în locuința în care se încălzește la o sobă pe lemne familia Miu: soții Georgeta (79 de ani) și Lincu (85 de ani).
După o viață în care a muncit pe brânci, crescând oi și vânzându-și produsele în Piața Matache din Capitală, ciobanul Lincu Miu își duce zilele într-o casă veche de peste 50 de ani, cu preșuri pe jos și carpete țesute agățate pe perete. Seniorii au rămas singuri pe bătătură. Poate că ar fi avut parte de sprijin la bătrânețe dacă fiica lor, care astăzi ar fi avut 57 de ani, nu-și pierdea viața la câteva sute de metri de casa părintească.
Cazul din 1991 peste care se așternuse uitarea
În 2013, după accidentul de tramvai din iarna anului 2012 în care „Il Luce” l-s scos vinovat pe vatman, presa vremii a scormonit și a scos la lumină alte evenimente rutiere cu familia Lucescu implicată. Este vorba despre un caz peste se așternuse tăcerea, petrecut în 1991. O anchetă publicată de ziarul „Evenimentul zilei” titra: „Crima familiei Lucescu: o fată a murit, iar dosarul - îngropat! „Bă, te executăm cu Securitatea”!
O mașină a spulberat-o Georgica Miu, 23 de ani, care se afla pe linia continuă care desparte sensurile de mers, în timp ce se ducea spre stația de autobuz. Stătea pe mijlocul șoselei așteptând să treacă mașinie când un automobil care gonea nebunește dinspre Snagov a luat-o pe sus, omorând-o pe loc. Erau zorii zilei de 16 septembrie 1991.
La volan s-ar fi aflat Răzvan Lucescu, la vremea respectivă cu permisul de conducere suspendat (după un alt moment teribilist la volan), și care, susțin martorii oculari care reclamă că nu au fost luați în seamă (persoane aflate în stație și care au văzut accidentul) în momentul întocmii dosarului, ar fi trecut-o imediat la volan pe soția Ana Maria, gravidă atunci. La vremea respectivă nu existau camere video de supraveghere montate de DN1.
Tatăl tinerei, Lincu Miu, acuză că dosarul a fost măsluit de la cap la coadă. Ciobanul povestea inclusiv că i-ar fi fost cumpărat avocatul. Iar el ar fi fost ademenit cu o „atenție” de Lucești.
Din punct de vedere juridic, cel mai grav rămâne faptul că n-a existat un proces care să stabilească vinovățiile. Practic, dosarul nici măcar n-a ajuns în instanță, pentru a primi o soluție, atât de sălbatică era România abia ieșită din ghearele comunismului. Pentru Miu, Răzvan este adevăratul autor al accidentul, iar „Il Luce”, antrenor în Italia pe atunci, este autorul moral al crimei, punându-și în mișcare relațiile pentru salvarea odraslei.
Familia Lucescu a pierdut procesul cu jurnaliștii
În 2013, punând cap la cap elemente omise fie deformate de polițiști în cursul anchetei, EVZ a militat pentru redeschiderea dosarului. La vremea respectivă, familia Lucescu i-a acționat în judecată pe cei 4 jurnaliști care au scris despre dosar în paginile EVZ, solicitând daune de 1.000.000 de euro (sumă împărțită egal de fiul Răzvan și de tatăl Mircea). N-a fost un proces pe fond, care să se refere la dezvăluirile și la incriminările aduse direct de articol, ci au fost invocate vicii de procedură (faptul că lui „Il Luce” nu i-a fost acordat dreptul la replică). Redacția a făcut dovada că i-a oferit posibilitatea să vorbească despre dosar. Astfel, în ultimă instanță, familia Lucescu a pierdut, iar ziariștii au fost absolviți de învinuire.
Nea Lincu nu mai crește oi
„Adevărul” l-a vizitat acasă, în urmă cu o săptămână, pe Lincu Miu pentru a afla dacă timpul i-a mai astupat rana, acum, că Mircea Lucescu tocmai a revenit în fotbalul românesc și vrea să ducă naționala la Cupa Mondială. L-am găsit chircit în pat, încălzindu-se la o sobă în cămăruța cu pereți scorojiți. Locuința este ascunsă printre vilele pricopsite care s-au ițit pe cele două ulițe din Otopeni, comuna devenită oraș: strada Valea Pasărea și intrarea Garoafelor. Bătrânului îi mai țin de urât doar vreo 30 de găini.
Porcii i-a tăiat de Crăciun, iar oi, îndeletnicirea de bază, nu mai crește de vreo 5-6 ani, după ce pășunea din zonă a devenit miză imobiliară. Nici vecinii cei avuți nu-i dau pace. Îi reclamă într-una la autorități pentru zgomot și miros pe cei care cresc animale în curte. „Când mâncam brânză de oaie făcută în casă, nu aveam nimic la stomac. Acum, cu alimentele astea cumpărate din magazin, nu mă simt prea bine”, spune fostul cioban.
A căzut înainte de Sărbători
Lincu Miu, născut în Teleorman, la Roșiori de Vede, nu vrea să audă nici acum de familia Lucescu. Cei 12 ani trecuți de când făcea turul televiziunilor ca să-și spună oful nu l-au ajutat să ierte creștinește. Fostul cioban pripășit de două generații la margine de București („au venit aici cei care nu voiau să muncească la CAP, iar când am sosit în zonă, un prieten mi-a zis: „Aici e loc de trăit! Și aici am rămas”) pentru a oferi alimente proaspete unei populații care primea mâncare pe cartelă de la regimul Ceaușescu abia s-a întors de la spital. Și-a făcut un control, după ce a căzut înainte de sărbători și îl supără o vertebră: „Mi s-au slăbit mușchii spatelui”.
În rest, a rămas lucid la minte și stă bine cu auzul. Lângă pat își ține cîrjele, iar pe un scaun are un cuțit și o gutuie din care taie câte o feliuță, semn că nici dantura nu l-a părăsit. De la capul patului, nea Lincu manevrează telecomanda. A prins-o cu un elastic, deranjat că bateria nu-l ascultă tot timpul. Televizorul îi este singura sursă de informare. Internetul n-a apucat să-i schimbe viața și se încrede doar în telefonul cu taste. De pe masa binecuvântată de chipul lui Arsenie Boca nu-i lipsește căciula. O are mereu la îndemână: „Nu ies niciodată cu capul gol în lume. Iarna port căciulă de blană, iar vara - pălărie!”.
„Nu dau viața copilului meu pe bani”
Nea Lincu se bucură de oaspeți, dar coboară privirea când se deschide subiectul care-i seacă inima. „Nu pot să țin cu Lucescu! Nu mă interesează, să n-aud de sport! Cu naționala României nu am nimic, dar nu pot să țin cu Lucescu! A căutat să-mi dea ceva „material” atunci, dar i-am spus că nu dau viața copilului meu pe bani! Și nici nu pot să-i iert! Să-i ierte altcineva, că eu nu pot s-o fac! Mă uit la știri, la Pro TV, dar când încep cele din sport, dau pe alt program sau închid televizorul. N-am cum să-l iert, domnule! Nici pe el, nici pe fi-su! De când a început să se facă dosarul mi s-a spus: n-o scoți la cap cu nebunii ăștia!”, ni se confesează nea Lincu.
„N-am visat-o niciodată”
Nea Lincu a avut 3 copii: o fetiță care i-a murit la o lună de la naștere, pe Georgica și pe Marian. Ultimul trăiește. Tot în Otopeni, dar pe o uliță alăturată. Băiatul ciobanului are 61 de ani și se declară mai puțin înrăit când aude numele Lucescu decât tatăl său: „Nici eu nu-l suport pe Lucescu, dar nu schimb canalul la știrile din sport, cum face tata. La suflet n-au cum să-mi intre vreodată! Cum ar fi fost să fi luat bani de la ei? Cum să dăm viața unui om pe bani? Nu puteam să-i vindem sufletul! Puteam să mai dorm acum? Ni s-a spus de atunci: vă luptați cu morile de vânt! Un polițist din Otopeni a vrut să preia cazul, că era din zonă și ne știa situația, dar i-a fost luat de cei mari! Asta e situația cu oamenii cu bani și cu influență!”.
Pentru Marian, ziua fatidică a fost ca ieri. Își aduce aminte fiecare detaliu. Pe 16 septembrie 1991 a plecat cu câteva minute mai târziu de-acasă decât de sora lui. Aveau același drum și a văzut în zare cum fata a fost aruncată în aer ca un obiect: „Eram cam la 200 de metri, abia ieșisem din curte. Am văzut de la depărtare și speram să nu fie ea cea accidentată. Am ajuns acolo, m-am urcat în mașina cuiva care a oprit și am dus-o pe brațe la Urgență. Nu mai avea viață. La spital, când mi s-a spus că a murit, l-am strâns de gât și am dat de pereți cu cel din familia Lucescu care venise la spital cu o altă mașină. Era cumnatul lui Răzvan sau un prieten, ceva... Pe sora mea n-am visat-o niciodată de când a murit. Poate Dumnezeu vrea s-o am în memorie așa cum era ea în viață, nu moartă în brațele mele. A fost ghinionul vieții ei. Aveam mașina stricată, era în service, și a luat transportul în comun în ziua aia, pentru a ajunge la muncă. Eu am plecat mai târziu decât ea, pentru că mi-am luat o legumă din grădină, un ardei, să am la muncă”.
Când circulă prin Otopeni, familia Lucescu trece la câțiva centimetri pe lângă crucea pe care Georgica Miu o are la margine de drum, chiar în dreptul indicatorului care arată intrarea în localitate. Când i se aduce aminte despre tragedie, Răzvan Lucescu ține să amintească despre traumele prin care a trecut atunci soția lui. În schimb, lui Lincu Miu nu i-a mai rămas decât să închidă televizorul.
Se încarcă comentariile...
