Neagu explică dezastrul cu Franța la Euro 2022: Motivul dureros din spatele unui meci de coșmar

0
Publicat:

Drama naționalei feminine e că dezamăgește crunt acum, când o are pe Cristina Neagu (34 de ani). Care, după spusele ei, e la ultimul Campionat European din carieră.

Cristina Neagu se află pe finalul carierei la echipa națională. FOTO: Arhiva Adevărul
Cristina Neagu se află pe finalul carierei la echipa națională. FOTO: Arhiva Adevărul

A fost un parcurs pe cinste, dar simt că îmi voi încheia cariera internațională după Jocurile Olimpice de la Paris din 2024. Sper ca naționala României să se califice acolo. Știm că va fi dificil, dar am demonstrat și în trecut că putem“, a declarat interul-stânga pentru site-ul Federației Europene de Handbal (EHF).

După înfrângerea drastică în fața Franței (21-35), Neagu a admis că România suferă, când joacă două meciuri grele, unul după altul, cum au fost cele de până acum la Euro 2022. „N-avem un lot suficient de puternic care să reziste la două meciuri atât de dificile, în trei zile. Am făcut un meci foarte bun în fața Olandei, am fost aproape să luăm punct sau puncte. Dezamăgirea a fost foarte mare, la fel și consumul de energie. Știam că ne așteaptă o partidă teribil de grea împotriva Franței. N-am intrat învinse de la început, am încercat să facem un meci bun, dar, până la urmă, s-a văzut și diferența de prospețime și faptul că Franța are un lot mai puternic. Pentru noi, obiectivul principal rămâne victoria împotriva Macedoniei de Nord și calificarea în Grupa Principală“, a spus Neagu.

Euro 2022, grupa C, miercuri

Macedonia de Nord – România 19.00, Digi Sport, Orange Sport, Prima Sport

Franța – Olanda 21.30

Meciurile se joacă la „Boris Trajkovski Sports Center“ (Skopje)

Clasament

1. Franța 2 2 0 0 59-35 4

2. Olanda 2 2 0 0 59-43 4

3. România 2 0 0 2 49-64 0

4. Macedonia de Nord 2 0 0 2 29-54 0

Primele trei clasate avansează în Grupele Principale.

Euro2022 png

Euro 2022, un turneu final cu 16 echipe

*Grupa A: Norvegia, Ungaria, Croația, Elveția

*Grupa B: Danemarca, Suedia, Slovenia, Serbia

*Grupa C: Franța, Olanda, Macedonia de Nord, ROMÂNIA

*Grupa D: Polonia, Muntenegru, Germania, Spania

Primele trei clasate vor avansa în cele două Grupe Principale.

Lotul convocat de selecționerul Florentin Pera

*Portari: Diana Ciucă (Rapid), Iulia Dumanska (Gloria Bistriţa), Daciana Hosu (Râmnicu Vâlcea);

*Interi stânga: Cristina Neagu (CSM Bucureşti), Bianca Bazaliu (Gloria Bistriţa), Diana Lixandroiu (CSM Slatina), Sorina Grozav (Rapid);

*Centri: Laura Pristăviţă (Gloria Bistriţa), Eliza Buceschi (Rapid);

*Extreme dreapta: Alexandra Badea (Rapid), Sonia Seraficeanu (Gloria Bistriţa), Mihaela Mihai (CSM Bucureşti);

*Extreme stânga: Nicoleta Dincă (Gloria Bistriţa), Alexandra Dindiligan (CSM Bucureşti), Corina Lupei (Râmnicu Vâlcea);

*Pivoţi: Crina Pintea (CSM Bucureşti), Lorena Ostase (Rapid), Andreea Ţîrle (Minaur Baia Mare).

*Stafful tehnic: Florentin Pera (principal), Bogdan Burcea (secund), Ildiko Barbu Kerekes (antrenor cu portari).

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite