Monaco, fascinant: Cum arată „locul de joacă“ al bogaţilor la finalul cursei de Formula 1 FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Monaco

Adevărul a avut ocazia de a asista la cea mai importantă cursă din lumea automobilismului. Ce se vede de la faţa locului e o experienţă epică, ce te duce, măcar pentru un weekend, în lumea extravagantă a milionarilor (în euro şi în dolari) ai planetei.

Atmosfera din oraş, la scurt timp după încheierea festivităţii de premiere, e o altă experienţă memorabilă. 

Pentru că, în diferite locuri, se ţin adevărate petreceri stradale. Apoi, mulţi fani iau cu asalt zona în care se află celebrul „Paddock Club“ (foto). Pentru că aici piloţii sunt nevoiţi să traverseze o porţiune din stradă, escortaţi de forţele de ordine. Ceea ce înseamnă că nişte „zei“, precum Hamilton, Verstappen sau Vettel, pot fi atinşi sau fotografiaţi, în cele câteva secunde în care trec prin faţa mulţimii. 

Monaco

O altă locaţie foarte populară devine piaţa în care se vând suveniruri cu echipele participante în Formula 1. Cu precizarea că preţurile sunt de Monte Carlo! De la 60 de euro în sus pentru o şapcă, iar o cască mică, cu autograful unui pilot, are preţuri de 800 de euro în sus.

Monaco
Monaco

   

Monaco

Cum se simte cursa de la faţa locului şi oare merită banii cheltuiţi?

   

Cei mai mulţi dintre noi vedem etapele de Formula 1 din faţa televizorului. O cursă trăită de la faţa locului însă reprezintă o experienţă cu adevărat unică. Pentru că simţi unele lucruri care nu pot fi „gustate“, sub nicio formă, când stai în cameră, cu telecomanda în mână. 

Vorbim, în primul rând, despre zgomotul fabulos produs de nişte maşini incredibil de puternice. Sau de mirosul de cauciuc ars, care rămâne în aer, atunci când mai multe maşini trec prin faţa ta. Şi nu în ultimul rând, de senzaţia incredibilă pe care o trăieşti, atunci când vezi o depăşire, la asemenea viteze ameţitoare, chiar sub ochii tăi. 

Monaco

Străzile sunt pline după terminarea cursei

Dacă merită să dai, totuşi, nişte sume exorbitante pentru cursa de la Monaco? Da! Doar dacă eşti un fan înfocat al Formulei 1. Altfel, cu siguranţă, va fi mult mai ieftin să urmăreşti o etapă găzduită de Ungaria, Belgia sau Olanda, de pildă. Unde poţi trăi o experienţă identică, însă la costuri mai mici, pentru simplul motiv că nu mai plăteşti luxul de la Monte Carlo. 

Monaco

Nimic special, doar încă un Ferrari pe stradă

CITEŞTE ŞI:

Viaţă văzută la 300 de kilometri la oră: Dialog cu Sergio Perez, unul dintre veteranii Formulei 1

Perez
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite