Madrid Open: Simona Halep merge mai departe, va juca împotriva Irinei Begu în sferturile de finală!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep a trecut de Timea Bacsinszky în optimile de finală ale turneului de la Madrid, scor 6-2, 6-3, şi va juca în sferturi împotriva Irinei Begu.

Simona Halep a trecut lejer în optimile de finală de la Madrid de Timea Bacsinszky, scor 6-2, 6-3. Partida a fost dominată cap-coadă de jucătoarea noastră, care a avut nevoie de circa 70 de minute pentru a-şi asigura biletul spre sferturile de finală.

În această fază, Simona o va întâlni pe Irina Begu, într-un duel sută la sută românesc. Scorul întâlnirilor directe este 3-0 pentru Halep, care s-a impus de două ori la Bucureşti şi o dată la Hobart, în Australia. 

Simona Halep a devenit favorita numărul unu a competiţiei de la Madrid, după ce Petra Kvitova a fost învinsă de Daria Gavrilova, iar Victoria Azarenka, cu dureri la spate, şi-a anunţat retragerea din competiţie. 

Tot azi, vor mai încerca să obţină calificarea în sferturile de finală Sorana Cîrstea, care va juca în jurul orei 19.00 cu Laura Sigemund, din Germania, dar şi Patricia Maria Ţig, care o va întâlni pe Madison Keys în ultimul meci de pe arena Manolo Santana, în jurul orei 22.30.  

S-a stabilit şi ora partidei dintre Simona Halep şi Irina Begu

Setul al doilea, 6-3 pentru Halep!

5-3 Break Halep, Simona va servi pentru victorie. 

4-3 Halep, după încă două jocuri pe serviciu, Un break acum ar putea face diferenţa decisiv în favaorea româncei. 

3-2 Halep. Simona salvează trei mingi de break şi trece cu un pas în faţă. 

2-2, câte un break pentru fiecare. 

1-1 după primele două jocuri, ambele tenismene au câştigat pe serviciu. 

Setul unu, 6-2 pentru Halep

6-2 pentru Simona, care încheie setul după 37 de minute.  

5-2 Halep. Simona se desprinde, ajunge la un joc distanţă de primul set. 

4-2 Break Halep! Simona îşi ţine oponenta la distanţă cu un break la 15. 

3-2 Halep. Timea Bacsinszky face rebreakul, devine mult mai agresivă şi revine în set. Va servi pentru egalare. 

3-1 Halep. Bacsinszky punctează şi ea pe tabelă, cu un joc pe serviciu. 

3-0 pentru Simona, care îşi ţine serviciul din nou şi se desprinde la trei jocuri de numărul 15 mondial. 

UPDATE Azarenka s-a retras, Simona e acum favorita numărul unu a competiţiei! 

2-0 break Halep! Simona îşi concretizează prima şansă pe serviciul adversarei. 

1-0 pentru Simona pe serviciu, ghem greu ajduecat de jucătoarea noastră, după două egalităţi la 40. 

Simona Halep şi Timea Bacsinszky joacă de la ora 16.00 pentru un loc în sferturile de finală ale Mutua Madrid Open. Simona conduce cu 2-1 la meciuri directe, însă ultima partidă a fost adjudecată de jucătoarea din Elveţia chiar în acest an, la Miami Open.

Bacsinszky este o jucătoare cu origini româneşti, care a avut însă mult de suferit din cauza tatălui ei, originar din Satu Mare. Povestea ei o puteţi citi AICI. 

Învingătoarea din partida Halep - Bacsinzky o va întâlni în sferturile de finală de la Mutua Madrid Open pe Irina Begu, care a trecut după o partidă-maraton de Christina McHale. Am putea avea, aşadar, o confruntare sută la sută românească în sferturile de finală. 

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite