Lucescu joacă, astăzi, ultimul mare meci dintr-un an de vis: Declaraţie dură pentru cei care râd de fotbalul din Asia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Răzvan Lucescu a cucerit două trofee cu PAOK Salonic şi unul cu Al-Hilal în 2019
Răzvan Lucescu a cucerit două trofee cu PAOK Salonic şi unul cu Al-Hilal în 2019

Al-Hilal a ratat calificarea în finala Mondialului Cluburilor, însă astăzi (ora 16.30, TVR 1) se va lupta pentru a urca pe podium după confruntarea cu mexicanii de la Monterrey.

Răzvan Lucescu poate încheia cu încă o mare performanţă ceea ce a fost, fără îndoială, cel mai bun an din cariera sa de antrenor de până acum!

Învins de Flamengo, deţinătoarea Copei Libertadores, în semifinala Mondialului Cluburilor, tehnicianul de 50 de ani atacă acum locul 3 în duelul cu mexicanii de la Monterrey. Câştigătoarea Ligii Campionilor în zona CONCACAF a chinuit serios Liverpool în a doua semifinală, pierzând cu greu, cu un gol luat în minutul 90+1 de la Roberto Firmino. Odată cu acest rezultat, Răzvan Lucescu a ratat şansa unui duel cu Jurgen Klopp, însă, una peste alta, românul e de părere că 2019 a fost un an de vis pentru el, ca antrenor.

„E greu de contestat un campionat câştigat fără să pierzi niciun meci în Grecia, o cupă, o Liga Campionilor Asiei şi apoi semifinale la Campionatul Mondial al cluburilor. Doar doi antrenori din fotbalul românesc au reuşit asta. Anchetele sunt anchete, dar rezultatele sunt clar în favoarea mea la distanţă mare de ceea ce au reuşit alţii anul acesta. Pentru mine, a fost un an de excepţie pe care niciun antrenor nu l-a realizat. A fost un an de poveste“, a spus Lucescu jr la Digi Sport într-o intervenţie telefonică de la Doha, unde se joacă Mondialul Cluburilor.

„Fotbalul din Orient e mult, mult peste cel din România!“

A devenit o glumă proastă ca românii care activează în fotbalul din Orientul Mijlociu să fie trimişi la „cămile“ de către cei care se află în ţară. Răzvan Lucescu a insistat că această imagine care există în România e una complet greşită.

„E un fotbal mult, mult peste cel din România. Se fac investiţii enorme, avem voie la şapte jucători străini, sunt jucători pe care se plătesc sume importante, bani buni, vin jucători de calitate. Sunt şi unii mai în vârstă care aduc ceva în plus, o experienţă, la fel şi în cazul antrenorilor. Acum, cu Al-Hilal, am arătat că putem juca de la egal la egal cu o forţă precum Flamengo. Rămâne regretul că n-am jucat finala, nu te întâlneşti des cu o asemenea situaţie. Sunt puţin trist, dar conştient de lucrurile bune pe care le-am făcut“, a continuat Lucescu jr.

Întrebat dacă ia în calcul revenirea la o formaţie europeană, tehnicianul celor de la Al-Hilal (Arabia Saudită) a oferit un răspuns ferm: „Eu mă simt excelent aici, am fost extraordinar de fericit după ce am câştigat Liga Campionilor Asiei, n-am mai trăit aşa ceva. Am fost fericit şi la PAOK, am produs o mare bucurie multor oameni. Au trecut mulţi antrenori români pe aici, nume importante, şi ştiu ce presiune e aici. Mă simt bine la Al-Hilal, nu mă gândesc să plec, mai am contract un an şi jumătate“.

Mondialul Cluburilor 2019, Doha (Qatar)

Turul I

Al-Sadd - Hienghène Sport 3-1

Turul II

Al-Hilal – Espérance Tunis 1-0

Monterrey – Al-Sadd 3-2

Meciul pentru locul 5

Al-Sadd - Espérance Tunis 2-6

Semifinala I

Flamengo – Al-Hilal 3-1

Semifinala II

Liverpool - Monterrey 2-1

Finala mică (sâmbătă)

Al-Hilal - Monterrey, ora 16.30

Finala (sâmbătă)

Liverpool - Flamengo, ora 19.30

*Partidele sunt transmise de TVR 1

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite