Kyrgios, incurabil: A făcut o criză de nervi şi la Houston, ţipând ca din gură de şarpe VIDEO
0Din păcate, e deja ceva obişnuit: la meciurile lui Nick Kyrgios, spectacolul sportiv trece în plan secund, fiind înlocuit de înjurături şi de ţipete.
Nick Kyrgios a reuşit să lege trei victorii, la Houston, ajungând în semifinalele turneului care a marcat trecerea sa pe zgură, după trei luni în care a jucat pe hard.
Din păcate pentru australianul ajuns pe locul 94 în lume, în duelul cu Reilly Opelka (SUA, 24 de ani, 18 ATP), el s-a bătut singur. Încă o dată! Din cauza unei crize de nervi. Ca de obicei. La un moment dat, un retur trimis de Opelka a fost salvat cu greu de Kyrgios, care, totuşi, a pierdut acel punct. Iar de aici, a început circul!
Furios, Nick a început să vocifereze la arbitrul de scaun, spunând că mingea returnată de Opelka a fost afară. Vizibil timorat, arbitrul a încercat să dea explicaţii: „N-am văzut de aici. Dacă nu văd, nu pot să spun că e afară“.
Simţind că partenerul său de dialog e speriat, Kyrgios s-a comportat şi mai agresiv! Luându-l la mişto pe arbitru şi felicitându-l pentru că n-a văzut mingea despre care el spunea că a fost afară. Şi după încheierea game-ului, Kyrgios a continuat să-l certe pe arbitru, care a coborât de pe scaun, în încercarea de a-l calma pe jucătorul australian. Degeaba însă!
Kyrgios a continuat partida, dar a pierdut după o oră şi 11 minute, scor 3-6, 5-7. În acest an, Nick a disputat 13 partide: 9 victorii, 4 înfrângeri.
VEZI CRIZA DE NERVI A LUI NICK KYRGIOS LA HOUSTON