Jucător de naţională suspendat 18 luni şi amendat cu 50.000 de euro pentru implicare în meciuri trucate
0
Problemele legate de meciurile trucate devin din ce în ce mai numeroase, acest flagel fiind la fel de puternic precum cel al dopajului.
Fotbalistul Armando Izzo, în vârstă de 25 de ani, legitimat la clubul italian Genoa, a fost suspendat un an şi jumătate din fotbal pentru implicarea în meciuri trucate. Mai mult, pe lângă suspendarea de 18 luni dictată împotriva sa, Izzo a mai primit şi o amendă în valoare de 50.000 de euro. Pedeapsa primită de fundaşul central italian vine ca urmare a implicării sale în mai multe meciuri trucate pe când evolua la Avellino, în divizia secundă din campionatul Italiei. Oficialii federaţiei din Italia au cerut, iniţial, o suspendare de şase ani pentru fotbalistul crescut la Napoli.
Meciurile vizate ca fiind trucate, în care a fost implicat Armando Izzo, sunt Modena - Avellino 1-0, din 17 mai 2014, şi Avellino - Reggiana 3-0, partidă jucată o săptămână mai târziu. De asemenea, clubul Avellino a primit o penalizare de trei puncte şi a fost amendat, la rândul său, cu 50.000 de euro. Fabio Pisacane, un alt fotbalist care a evoluat pentru Avellino, aflat acum la Cagliari, a scăpat de acuzaţiile care i se aduceau.
Cel mai probabil, Izzo va face apel pentru reducerea suspendării. Fundaşul central a fost convocat la naţionala Italiei, în noiembrie 2016, pentru meciurile cu Liechtenstein (din preliminariile Campionatului Mondial din 2018) şi Germania (amical).