JO 2024 - Canotaj: Echipajul feminin de patru vâsle al României a câştigat Finala B

0
Publicat:

Echipajul feminin de patru vâsle ale României, compus din Mădălina Moroşan, Emanuela Ciotău, Alexandra Ungureanu şi Patricia Cireş, a câştigat Finala B, miercuri, la Jocurile Olimpice de la Paris, astfel că a încheiat proba pe locul 7.

canotaj shutterstock jpg

Potrivit Agerpres, după un început mai lent, româncele au preluat controlul la 500 de metri şi au reuşit să câştige detaşat, cu timpul de 6 min 29 sec 64/100, urmate de Australia (6:30.85) şi Statele Unite (6:31.71).

La masculin, echipajul alcătuit din Leontin Nuţescu, Andrei Lungu, Florin Horodişteanu şi Ioan Prundeanu a ocupat ultimul loc, trei, în Finala B, după ce au condus trei sferturi din cursă.

Românii au fost cronometraţi în 5 min 54 sec 77/100, terminând pe locul 9 la general. Estonia a câştigat Finala B (5:50.55), urmată de Norvegia (5:51.88).

România a calificat până acum opt echipaje în Finalele A la JO de la Paris: dublu vâsle feminin - categorie uşoară, dublu rame feminin, dublu rame masculin, patru rame masculin, dublu vâsle masculin, dublu vâsle feminin, patru rame feminin şi opt plus unu feminin.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite