Începe campionatul spaniol: Florin Andone are azi prima şansă de a străluci în liga stelelor, Ronaldo şi Messi îşi dispută iar supremaţia
0De azi se dă startul şi în campionatul spaniol şi se prefigurează o nouă confruntrare a lumilor, între regaliştii “galactici” de la Real Madrid şi separatiştii „extratereştri” de la Barcelona.
Real Madrid, câştigătoare a Ligii Campionilor şi a Supercupei Europei, Barcelona, victorioasă în campionat, în Cupa şi Supercupa Spaniei, Atletico Madrid, finalistă a Ligii Campionilor, Sevilla, multiplă câştigătoare de Europa League. De pe aceste poziţii începe cea de-a 86-ediţie a campionatului spaniol, care va fi transmis în România de două televiziuni, DigiSport şi DolceSport.
Se anticipează, ca de obicei, o nouă întrecere între cele mai puternice branduri fotbalistice, Real Madrid şi Barcelona, dar şi cu Atletico Madrid capabilă să strice jocul celor mari.
Spre deosebire de alţi ani sau de campionatul englez, unde zecile de milioane de lire sterline au curs precum Tamisa, marile cluburi spaniole au fost mai cumpătate în presezon. Real Madrid, de exemplu, aflată sub ameninţarea UEFA pentru încălcarea fair-playului financiar, a făcut o singură mişcare, să-şi aducă acasă soldaţii detaşaţi pe alte fronturi. Morata s-a întors de la Juventus, mişcare logică în condiţiile în care Benzema e încă bulversat de scandalul sex-tape, şi Asensio, care a strălucit la Espanyol, dar şi în meciurile de pregătire ale albilor. Marco Asensio l-a impresionat pe Zidane, are şanse la un loc de titular şi chiar selecţionerul spaniol Julien Lopetegui îl ia în calcul pentru preliminariile Mondialului.
Barca a fluierat cu Sevilla
Barcelona a fost ceva mai risipitoare, dar şi-a asigurat dubluri pe posturile deficitare, Umtiti şi Digne în apărare, Andre Gomes şi Denis Suarez la mijloc. Cu toţii au fost titulari în returul de miercuri seara cu Sevilla, din Supercupa Spaniei, 3-0 pentru catalani, după 2-0 în Andaluzia. Dubla lui Arda Turan şi un gol al lui Messi au asigurat un început de sezon perfect, iar atacantul argentinian a ajuns la cel de-al 29-lea trofeu în tricoul Barelonei. Barca va debuta în campionat fără Neymar, reţinut cu treabă la Jocurile Olimpice, dar nici Real nu-l va avea pe Benzema, accidentat, încă din start.
Cât despre Atletico, trupa lui Diego Simone a punctat în atac, cu francezul Gameiro cumpărat pentru a face pereche cu al său conaţional Griezmann, iar Nico Gaitan trebuie să aducă ceva strălucire într-o echipă care are ca motto agresivitatea.
Sevilla a ieşit cel mai prost din această pauză. Fără antrenorul Unay Emery, ajuns la PSG cu mijlocaşul Krychowiak, fără Gameiro, Banega, Reyes sau Llorente, echipa andaluză antrenată acum de argentinianul Sampaoli va avea de suferit.
Alte puncte de atracţie
@ Brazilianul Alexander Pato s-a întors în fotbalul european şi a semnat cu Villareal. Pato a dat gol chiar la debut, în play-off-ul Ligii Campionilor, însă Submarinul galben a pierdut cu 2-1 meciul de acasă cu AS Monaco.
@ Kevin Prince Boateng, fostul jucător de la Schalke 04 şi AC Milan, va evolua pentru micuţa grupare Las Palmas. Ghanezul fusese pus pe liber de gruparea italiană.
Ronaldo e favorit la Balon
În disputa individuală dintre Cristiano Ronaldo şi Lionel Messi, portughezul şi-a asigurat poziţia de favorit la Balonul de Aur. Ronaldo a câşigat Liga Campionilor cu Real şi Campionatul European cu Portugalia, Messi a strălucit pe plan intern la Barca, dar a ratat un penalty şi a pierdut finala Copei America cu Argentina.
Florin Andone, pariul lui Deportivo
Florin Andone e singurul jucător român din Primera. Atacantul a semnat un contract pe cinci sezoane cu Deportivo La Coruna, reuşind să lase în urmă Cordoba şi liga secundă din Spania. Galicienii au plătit o sumă considerabilă pentru Andone, peste 4 milioane de euro, iar românul a debutat cu gol la noua sa echipă, într-un amical cu Villareal. “Sunt foarte fericit, pentru mine era vital să joc în acest an în Primera Division. Vreau să mulţumesc celor de la Deportivo, care mi-au oferit această oportunitate. Singurul lucru pe care pot să-l promit este că voi munci mult, aşa cum o fac mereu. Intenţionez să dau tot ce este mai bun pentru echipă", a declarat Andone. El va face pereche în atac cu Lucas Perez, care a dat anul trecut 17 goluri pentru Depor.

4 decembrie e ziua în care se dispută primul El Clasico, în etapa a 14-a, cu Barcelona gazdă. Returul va fi pe 23 aprilie
Cum s-au întărit granzii
FC Barcelona: Andre Gomes (Valencia), Umtiti (Lyon), Digne (PSG), Denis Suarez (Villareal)
Real Madrid: Morata (Juventus), Asensio (Espanyol)
Atletico Madrid: Kevin Gameiro (Sevilla), Nico Gaitan (Benfica), Vrsalijko (Sassuolo)
Programul primei etape
Vineri
Malaga – Osasuna 21.45, DolceSport 4
Deportivo – Eibar 23.00, DigiSport 4, DolceSport 2
Sâmbătă
Barcelona – Betis 19.15, DigiSport 2, DolceSport 2
Granada – Villareal 21.15, DigiSport 3, DolceSport 2
Sevilla – Espanyol 23.15, DigiSport 3, DolceSport 2
Duminică
Sporting Gijon – Athletic Bilbao 19.15, DigiSport 3, DolceSport 3
Real Sociedad – Real Madrid 21.15, DigiSport 2, DolceSport 2
Atletico Madrid – Alaves 23.15, DigiSport 2, DolceSport 1
Luni
Celta Vigo – Leganes 21.00, DigiSport 2, DolceSport 2
Valencia – Las Palmas 23.00, DigiSport 2, DolceSport 2