Halep, sub lupa specialiştilor: Cum e văzută înainte de Australian Open
0Victoria Simonei, în primul turneu din 2022, Melbourne Summer Set 1, i-a făcut pe specialişti să vadă în fosta ocupanta a locului 1 mondial o favorită certă la trofeu, la Australian Open.
Cinci victorii la rând dintre care patru fără set pierdut. Iată bilanţul cu care Simona Halep (30 de ani, 15 WTA) a pornit în noul sezon. Graţie acestui parcurs, „Simo“ şi-a trecut în palmares şi trofeul WTA cu numărul 23.
Dincolo de cifre însă, Halep a impresionat, în prima sa apariţie din acest an, prin forma fizică şi faptul că a avut un joc cât se poate de solid pentru un turneu de debut. „A trăit fiecare meci, aşa cum trebuie să-l trăiască. A avut şi ieşiri neaşteptate, a fost, uneori, puţin mai nervoasă. Dar, dacă tragem linie, bilanţul e pozitiv, a câştigat un turneu, ceea ce e foarte important. Să intri în Grand Slam cu un turneu câştigat, e foarte bine, e pe drumul bun“, a spus antrenorul Sever Dron (77 de ani) pentru Sport Total FM.
Experimentatul tehnician, care trăieşte la Paris, a subliniat însă că un turneu de pregătire, câştigat înainte de un Grand Slam, nu înseamnă automat că totul va decurge perfect şi într-o competiţie majoră.
„Halep încă nu e la punctul maxim. Dar mai are o săptămână de odihnă, pentru că s-a retras de la Sydney şi cred că a făcut o alegere bună, ca să recupereze puţin, că a dat totul din ea la acest turneu. Încă o dată, un turneu de Grand Slam durează două săptămâni, e foarte greu să ştii ce se întâmplă în fiecare zi, dar, deocamdată, îmi plac foarte mult declaraţiile Simonei. Par foarte cinstite, nu spune ceva în plus, nu sare calul, e lucidă în ce face pe teren. Cred că e un lucru bun pentru Australian Open, dar totul depinde de cum te simţi în zilele alea şi mai ales de tragerea la sorţi. Dacă era numărul 1 sau 2 mondial, ar fi avut o tragere mai bună, dar ăsta e tenisul, cu surprizele lui“, a concluzionat Sever Dron.
„Va fi foarte dificil de învins“
Şi legendarul Mats Wilander - foto (57 de ani), cu şapte trofee de Grand Slam în palmares, a fost impresionat de ce a văzut din partea Simonei, la Melbourne Summer Set 1.
„Halep va fi foarte dificil de învins. Clar, nu-şi va «ucide» adversarele la capitolul de forţă, de putere. Dar nu aşa a câştigat două trofee de Grand Slam. E foarte experimentată, nu e o jucătoare în vârstă, dar are experienţă în comparaţie cu majoritatea adversarelor sale. Apare mereu pe teren pregătită să lupte, va fi foarte greu pentru oricine o întâlneşte“, şi-a început suedezul analiza pentru Eurosport.
„Cred că Simona are şanse foarte mari să se lupte pentru cea mai înaltă poziţie în clasamentul WTA. Cred că e mult mai simplu să fii sus în clasament decât să câştigi un Grand Slam. Ca să fii pe locurile 1, 2 sau 3 tot ce trebuie să faci e să fii constant. Ca să câştigi un Grand Slam, ai nevoie de noroc, ai nevoie să nu întâlneşti o jucătoare precum Sabalenka, o tenismenă care loveşte foarte puternic. Totuşi, cred că încrederea ei creşte de fiecare dată când e la un turneu major. Cred că va mai cuceri un titlu de Grand Slam şi, dacă va continua să joace ca până acum, va reveni în Top 3 mondial“, a adăugat Wilander.
Halep la Melbourne Summer Set 1
*Turul I: 6-4, 6-2 cu Aiava (316 WTA)
*Turul II: 6-2, 6-1 cu Ruse (87 WTA)
*Optimi: 6-2, 5-7, 6-4 cu Golubici (43 WTA)
*Semifinale: 6-3, 6-2 cu Zheng (126 WTA)
*Finala: 6-2, 6-3 cu Kudermetova (31 WTA)