Halep, „ruginită“: Cifrele arată gravitatea problemelor medicale ale Simonei
0Din cauza accidentărilor, Simona rezistă tot mai greu pe teren. Iar cifrele confirmă această realitate tristă. Teoretic, la ce calendar are, în luna aprilie, ea ar trebui să joace la foc automat. Practic, rămâne de văzut dacă starea ei fizică va permite acest lucru.
Sportul de performanţă uzează corpul, iar acest lucru se vede, în mod clar, în cazul Simonei Halep. Care, la 29 de ani, se confruntă cu probleme tot mai mari, mai ales, din cauza herniei de disc.
După primele trei luni din 2021, „Simo“ a evoluat în doar nouă partide oficiale de simplu: 7 victorii, 2 înfrângeri. Iar parcursul ei la Miami Open, ultimul turneu la care a participat, s-a încheiat prematur, după ce s-a retras înaintea duelului din optimi, cu Anastasija Sevastova. În acest moment, rămâne de văzut cum se va recupera Halep, în condiţiile în care problemele ei medicale au apărut încă din debutul noului sezon, ea vorbind despre durerile lombare, pe când era angrenată în Australian Open, în luna februarie.
Teoretic, „Simo“ are în faţa ei o lună aprilie de foc! Pentru că şi-a anunţat revenirea în echipa României, după doi ani de absenţă, iar la meciurile din „Billie Jean King Cup“ se adaugă şi cele de la Stuttgart şi Madrid. Iată reperele acestei luni pentru fostul lider WTA:
*16-17 aprilie: România – Italia, la Cluj, în barajul pentru menţinerea în Grupa Mondială
*19-25 aprilie: Stuttgart Open
*27 aprilie – 9 mai: Madrid Mutua Open
Doar Bertens a jucat mai puţine meciuri!
Gravitatea problemelor medicale ale Simonei Halep din acest sezon se vede şi mai bine, când compărăm cifrele ei, după primele trei luni ale anului, cu cele ale rivalelor din Top 10. Practic, singura sportivă care a fost văzută mai rar pe teren, comparativ cu Halep, a fost olandeza Kiki Bertens (10 WTA).
1. Barty: 16 meciuri (14 victorii, 2 înfrângeri)
2. Osaka: 14 meciuri (12 victorii, 2 înfrângeri)
3. Halep: 9 meciuri (7 victorii, 2 înfrângeri)
4. Kenin: 14 meciuri (8 victorii, 4 înfrângeri)
5. Svitolina: 19 meciuri (13 victorii, 6 înfrângeri)
6. Andreescu: 12 meciuri (9 victorii, 3 înfrângeri)
7. Sabalenka: 21 de meciuri (15 victorii, 6 înfrângeri)
8. S. Williams: 11 meciuri (9 victorii, 2 înfrângeri)
9. Pliskova: 13 meciuri (7 victorii, 6 înfrângeri)
10. Bertens: 5 meciuri (2 victorii, 3 înfrângeri)
Halep, în primele trei luni ale anului
An Meciuri adunate
2021 9
2020 12
2019 22
2018 22
2017 10
2016 16