Halep, iute şi furioasă, la Cluj: Simona a spulberat-o pe Ruse, dar e în cădere liberă în ierarhia WTA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep
Simona Halep

Simona Halep (30 de ani) a abordat Transylvania Open de pe locul 18 mondial. Din păcate, în dimineaţa zilei de miercuri, înainte de a intra pe teren, a primit o veste proastă.

Simona Halep e, deocamdată, departe de forma ei ideală, însă, chiar şi aşa, rămâne cea mai bună jucătoare de tenis din România. La ani-lumină distanţă de celelalte tricolore! Care, probabil, sunt şi timorate, când o văd pe „Simo“ de partea cealaltă a fileului, având în vedere palmaresul ei stelar, în tenisul feminin.

Probabil, asta i s-a întâmplat şi Gabrielei Ruse (23 de ani, 85 WTA), în turul I de la Transylvania Open. Deşi traversează cel mai bun sezon din cariera ei de până acum, unul în care a câştigat, în premieră, un titlu WTA, la Hamburg, şi a jucat şi o finală, la Palermo, intrând, în premieră în Top 100, Ruse a fost de nerecunoscut, în debutul duelului cu Halep. 

După un prim game lung, câştigat de Simona pe serivicul ei, continuarea primului set s-a transformat într-o demonstraţie de forţă din partea lui Halep. Aceasta s-a dus la 5-0 şi a câştigat cu 6-1, după 29 de minute.

Ruse

Actul secund a început mai bine pentru Ruse (foto), care şi-a făcut serviciul pentru a trece în frunte. Degeaba însă! De la 1-0 pentru Gabriela, Halep a pus piciorul pe acceleraţie, s-a dus la 3-1 şi şi-a tranşat calificarea în următoarea fază, după o oră şi 13 minute: 6-1, 6-2.

CITEŞTE ŞI:

Halep, urmărită de familia Răducanu: Emma a văzut meciul Simonei cu tatăl ei FOTO

Halep, magie pură: Comentatorul de limba engleză, încântat de un raliu câştigat de Simona VIDEO

30 de victorii şi 16 înfrângeri a adunat Gabriela Ruse în 2021, în care a pornit de pe locul 159 mondial.        

În optimi, Halep se va duela cu Varvara Gracheva (21 de ani, 81 WTA), a treia rusoaică pe care o va întâlni în ultimele cinci meciuri! Cele două se vor afla, în premieră, faţă în faţă. 

În turul I, Gracheva a învins-o pe Andrea Petkovici (Germania, 34 de ani, 75 WTA), scor 6-4, 2-6, 6-4. 

Cine va câştiga confruntarea Halep - Gracheva va juca, în sferturi, fie cu Jaqueline Cristian (105 WTA), fie cu Ajla Tomljanovici (43 WTA).

22 de victorii şi 27 de înfrângeri are Varvara Gracheva, următoarea adversară a Simonei Halep, la Transylvania Open.  

Prăbuşirea continuă în clasamentul WTA

În ciuda startului lansat pe care l-a avut, la Cluj, Simona Halep a mai coborât, în ierarhia virtuală, actualizată în timp real. Iar asta pentru că, miercuri dimineaţă, WTA a scăzut punctele acumulate de jucătoare la Turneul Campioanelor din 2019 (ediţia din 2020 nu s-a organizat din cauza pandemiei).

Drept urmare, „Simo“ a rămas fără 500 de puncte şi a coborât până pe locul 23 mondial, cu 2.437 de puncte, în acest moment. 

Pentru a reveni în Top 20, Halep trebuie să câştige „Transylvania Open“, caz în care, începând de luni, va avea 2.687 de puncte şi se va afla pe locul 19 WTA.

19  victorii, 8 înfrângeri şi 3 abandonuri / retrageri are Simona Halep, în acest sezon.  
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite