Golgheter în România, umilit în China: Marius Niculae va fi trimis înapoi în ţară. A fost victima discriminării rasiale?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre cei mai buni atacanţi români ai ultimilor ani nici nu mai prinde lotul la Shandong Luneng şi a fost anunţat de o decizie radicală prin intermediul presei.

30 de goluri a înscris Marius Niculae la Dinamo şi la Vaslui, ultimele două formaţii la care a evoluat înainte de a ajunge, în China, la Shandong Luneng. Prestaţiile sale excelente din Liga I au venit după alte perioade foarte bune pe care le-a avut la echipe precum Kavala (Grecia), Inverness (Scoţia) sau Sporting Lisabona (Portugalia).

În mod bizar, la Shandong Luneng, „Săgeata“ a ajuns să facă tuşa, la 32 de ani, pentru prima dată în cariera sa! A bifat opt meciuri şi trei goluri la începutul campionatului, după care a devenit „omul invizibil“ pentru antrenorul Radomir Antici.

În ultimele patru etape, fostul golgheter al Ligii I nici măcar n-a mai prins lotul la Shandong Luneng. În aceste condiţii, zilele sale în China sunt numărate, după cum a anunţat stiridesport.ro. Potrivit sursei citate, contractul românului cu echipa aflată pe locul 2 în prima ligă va fi reziliat la sfârşitul actualului sezon, în luna noiembrie. Până atunci, sunt şanse minime ca „Săgeata“ să mai joace în campionat pentru Shandong!

Nu l-au acceptat la echipă

Având în vedere că a lăsat o impresie bună pe unde a trecut, neadaptarea lui Niculae la Shandong ridică semne de întrebare. Se pare că atacantul n-a fost agreat la echipă de coechipierii săi chinezi, situaţie remarcată şi de antrenorul Antici, motiv pentru care românul n-a mai jucat. 

„În China, e foarte greu să te impui ca jucător străin. Lumea n-are răbdare cu tine şi fotbaliştii localnici cu greu te vor accepta“, a povestit pentru „Adevărul“ un fotbalist care evoluează de mai mulţi ani în ţara Marelui Zid.

CLICK AICI PENTRU A AFLA UNDE POATE AJUNGE NICULAE

Martinovici e şi el pe picior de plecare

Marius Niculae nu e singurul fotbalist ajuns în China din Liga I, care va părăsi Asia. Fostul stelist, Novak Martinovici, s-a transferat la începutul campionatului la Wuhan Zall, grupare care se află pe ultimul loc în prima ligă, după 17 din cele 30 de etape, având doar 9 puncte.

Martinovici a bifat 12 apariţii şi un gol la Wuhan Zall, însă acum îşi negociază plecarea de la club. 

„Momentan sunt în China, călătoresc. Aştept ca în următoarele zile să-mi reziliez contractul cu cei de la Wuhan. Cât despre o revenire în România nu se ştie niciodată. Vom vedea după ce îmi voi încheia socotelile cu chinezii“, a declarat Martinovici pentru digisport.ro.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite