Gigi Becali i-a lăsat cu gura căscată pe cei din studio: Discurs cu tentă rasistă la adresa clubului Rapid

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Becali

Patronul FCSB îi certa pe suporterii echipei sale pentru scandările lor rasiste şi xenofobe, însă, la rândul său, are un discurs la fel de condamnabil.

FCSB va stabili, diseară, un nou record de asistenţă la un meci în noul sezon, după cum Adevărul a scris aici. Iar asta în condiţiile în care formaţia din Berceni nu poate folosi capacitatea maximă a Arenei Naţionale din cauza unei sancţiuni primite din partea UEFA.

Concret, Peluza Sud a fost închisă, după scandările xenofobe şi rasiste ale suporterilor FCSB-işti, în partida retur cu Saburtalo (Georgia) din turul II preliminar al Conference League. Din acest motiv, Gigi Becali a luat foc, după cum Adevărul a scris aici, având o reacţie furioasă la adresa suporterilor echipei sale.

Doar că, atunci când vorbeşte în public, Gigi Becali face la fel ca huliganii din galerie. Astăzi, în cadrul intervenţiei sale la Pro Arena, latifundiarul a avut un discurs rasist, atunci când a fost întrebat despre posibilitatea ca Florinel Coman şi Darius Olaru să fie transferaţi la Rapid. Declaraţiile lui Becali au fost preluate de sport.ro, site-ul canalului Pro Arena.

Ce a spus Gigi Becali?

*Tot timpul cel mare ia de la cel mai mic. Eu sunt mai mare şi iau eu de la Rapid. Eu nu am nicio treabă să dau jucători. Când vând o marfă, nu contează cine o ia. Trebuie să aibă bani. Dacă îl vrea pe Coman, trebuie să aibă 5 milioane, dacă îl vrea pe Olaru, trebuie să dea 6 milioane. Dacă vrei să faci ofertă, fă!

*Dar 3,5 milioane de euro e batjocură. Cred ei că merge cu batjocura.

*Nu poate să facă Rapid ofertă lui Becali. Nu are cum. Trebuie să se nască de două sau trei ori. Îl vrei pe Coman? Dă 5 milioane. Îl vrei pe Olaru? 6 milioane. Vând şi la Craiova, vând şi la CFR. Dar la preţul pe care-l cer.

*Asta e batjocură à la rromi! Doar la rromi se face batjocură. Doar rromii fac d-astea! Ce ar fi să fac acum o ofertă pentru un jucător. Dacă dau 10 euro, nu e batjocură?

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite