Fotbalul suedez, zguduit: internaţionalul Kristoffer Olsson, în stare gravă după un accident cerebral

0
Publicat:

Internaţionalul suedez, Kristoffer Olsson, în vârstă de 28 de ani, care evoluează la echipa daneză Midtjylland, a fost internat în urmă cu câteva zile într-un spital, unde se află sub ventilaţie mecanică, din cauza unei boli cerebrale.

Kristoffer Olsson
Kristoffer Olsson

"Jucătorul şi-a pierdut cunoştinţa pe 20 februarie, în locuinţa sa, şi a fost transferat la Spitalul Universitar din Aarhus, unde este internat, fiind conectat la un ventilator mecanic. Se pare că este afectat de o boală gravă legată de creier, care nu se datorează niciunei autovătămări şi nici unor factori externi", se precizează într-un comunicat.

Clubul danez - care a dorit prin acest comunicat să clarifice "zvonurile" legate de absenţa jucătorului de la ultimele meciuri - a subliniat că o echipă de experţi lucrează "intens" pentru a pune un diagnostic şi a aplica tratamentul "corespunzător".

"Toată lumea de la Midtjylland este foarte afectată de maladia bruscă a lui Kristoffer, iar gândurile şi sprijinul nostru deplin se îndreaptă către el şi familia sa", a precizat clubul, care a cerut "respect" şi "înţelegere" pentru a nu oferi mai multe detalii momentan.

Olsson, care joacă de obicei pe postul de mijlocaş, a evoluat la categoriile inferioare ale clubului Arsenal Londra şi a mai jucat pentru FC Krasnodar şi Anderlecht Bruxelles, printre alte formaţii, revenind în urmă cu două sezoane la Midtjylland, după o primă perioadă petrecută la acest club.

Kristoffer Olsson a îmbrăcat de 47 de ori tricoul primei reprezentative a Suediei, fiind convocat în mod obişnuit la ultimele acţiuni ale acesteia.

Vestea bolii sale a generat un val de susţinere pe reţelele de socializare din partea principalelor cluburi daneze, precum şi a lui Arsenal.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite