Tragedie uriașă în fotbal: a murit Andreas Brehme, neamțul care a decis finala Mondialului din 1990

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Morțile subite au explodat! Deja vorbim despre o realitate incontestabilă, doar dacă ne uităm la știrile despre dispariția fulgerătoare a unor sportivi din ultimii doi ani. Iar acum, s-a stins și neamțul Andreas Brehme, la doar 63 de ani. Vorbim despre un fost sportiv de performanță, fără nicio problemă medicală cunoscută, un om aparent sănătos.

Andreas Brehme, o figură legendară a fotbalului mondial
Andreas Brehme, o figură legendară a fotbalului mondial

Din păcate, Brehme a suferit un stop cardiac și, în ciuda eforturilor medicilor, n-a mai putut fi resuscitat. Chiar dacă a fost preluat repede de salvarea, fostul internațional german a murit în drum spre spital.

Andreas Brehme a fost un fotbalist cu o carte de vizită impresionantă. Golul său a decis finala Mondialului din 1990, găzduit de Italia, Atunci, în ultimul act, Germania a învins Argentina, scor 1-0, Brehme punctând din penalty în minutul 85.

Andreas Brehme, într-una din ultimele sale apariții publice
Andreas Brehme, într-una din ultimele sale apariții publice

De-a lungul carierei sale de fotbalist, Andreas Brehme – fundaș stânga, mijlocaș de bandă și mijlocaș defensiv – a adunat 85 de selecții și 8 goluri în echipa națională. La nivel de cluburi, el a evoluat pentru HSV Barmbek-Uhlenhorst, FC Saarbrücken, Kaiserslautern, Bayern Munchen, Inter Milano, Zaragoza și, din nou, Kaiserslautern. De la această ultima formație s-a retras în 1998.

Pe lângă titlul mondial cucerit cu Germania, Brehme a adunat și opt trofee la nivel de cluburi. Printre care titluri câștigate cu Kaiserslautern și Bayern Munchen în Germania și cu Inter Milano în Serie A. La nivel de prima reprezentativă, el a avut și două clasări pe locul 2 cu Germania, la Mondialul din 1986 și la Euro 1992.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite