FED Cup Canada – România: Begu ne dă emoţii mari înaintea meciului cu Bouchard. Programul complet al zilei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Irina Begu
Irina Begu

Scorul e egal după confruntările de sâmbătă, iar rezultatul duelului Bouchard – Begu, primul al zilei de duminică, va stabili cine va trece în frunte. Din păcate, prezenţa lui Begu pe teren e sub semnul întrebării.

Irina Begu a avut parte de un început de sezon foarte bun în circuitul WTA, ajungând pe locul 33 în ierarhia mondială, cea mai bună clasare din cariera ei de până acum. 

Dacă în runda precedentă din Fed Cup, Begu a fost eroina României, evoluând chiar şi mai bine decât Halep, acum, la Montreal, ea are tot felul de probleme.

Pe lângă faptul că a pierdut întâlnirea cu Francoise Abanda (locul 260 WTA), Begu s-a şi accidentat la gambă, iar acum nu se ştie dacă va putea evolua, duminică (ora 20.00, Dolce Sport), în partida cu Eugenie Bouchard.

„Am avut o contractură pe care am simţit-o în timpul setului al doilea şi am crezut că pot închide meciul fără prea multă durere. A fost însă mai rău în setul în al treilea, dar nu din această cauză am pierdut. Abanda a jucat foarte bine“, a explicat Begu pentru Dolce Sport.

În cazul în care ocupanta locului 33 WTA nu va fi refăcută până diseară, atunci în locul ei va juca Andreea Mitu în meciul cu Eugenie Bouchard.

Programul zilei de duminică (meciurile încep de la ora 20.00, Dolce Sport)

Eugenie Bouchard - Irina Begu

Francoise Abanda - Alexandra Dulgheru

Gabriela Dabrowski / Sharon Fischman - Andreea Mitu / Raluca Olaru

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite