Farul – FCSB aduce o premieră în mediul toxic din fotbalul românesc: Dovada că ne putem face bine
0„Adevărul“ a subliniat, ieri, că meciul Farul – FCSB e precedat de o situație neobișnuită, în sensul că declarațiile dure, războinice, vin din tabăra constănțeană și rămân fără replică dinspre formația din Berceni. Într-o postare pe Facebook, managerul FCSB-ului, Mihai Stoica, a oferit o explicație pentru această tăcere, care nu prea caracterizează clubul bucureștean.

„Niciodată n-am dat înapoi, când au fost atacuri la adresa echipei, în special a fotbaliştilor noştri. Nu mă refer la replici date unor specimene care nu ştiu altceva decât să jignească. Pentru ăştia apăs tasta IGNORE. Totuşi, n-am replicat celor datorită cărora am devenit stelist, indiferent de ceea ce a venit dinspre ei. Mă refer la monştri sacri ca Marcel Răducanu sau Tudorel Stoica. Singura polemică pe care o regret a fost cu Liţă Dumitru, dar am avut timp să repar ce am făcut şi relaţia noastră e excelentă. Introducerea am făcut-o pentru ca cei care-mi solicită să le răspund adversarilor de duminică să înţeleagă că nu poţi ataca idolul pe care-l ai de 40 ani. Iar în cazul meu, el e şi va fi Gică Hagi. Spun doar că vreau să câştige titlul cine merită şi să fie un arbitraj corect! P.S. Cu Gică Popescu nu m-aş certa, indiferent care ar fi miza. Sentimentele pe care le nutresc faţă de el nu le poate înţelege nimeni. Sau poate doar el“, a scris Stoica.
Acesta a fost condamnat la închisoare, în „Dosarul Transferurilor“, și a stat după gratii, în aceeași perioadă cu actualul președinte al Farului, Gică Popescu.
Ultimele două runde în play-off
Etapa a 9-a
*Sâmbătă: Sepsi – CFR 20.30
*Duminică: Farul – FCSB 21.00
*Luni: Rapid – CS U Craiova 20.30
Etapa a 10-a
*27 mai: CFR – Farul
*27 mai: FCSB – Rapid
*27 mai: CS U Craiova – Sepsi
Programul detaliat din ultima rundă urmează să fie stabilit, ulterior.
Play-off, etapa a VIII-a
Clasament
1. Farul Constanța 47 de puncte
2. FCSB 46p*
3. CFR Cluj 39p*
4. CSU Craiova 37p
5. Rapid 35p
6. Sepsi 26p
*Cu rotunjirea punctelor în sus.