Eroul României U21, descoperit de Hagi: Unde l-a remarcat pe Ciobanu, pe când acesta avea 12 ani VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Andrei Ciobanu (23 de ani) a fost în prim-plan după partida cu Olanda U21, datorită golului său superb, din prima repriză.

Cu şase reuşite în actuala ediţie a Ligii I, Ciobanu e unul dintre cei mai importanţi jucători ai Viitorului. 

El a fost remarcat de Gheorghe Hagi, pe când avea doar 12 ani, la o ediţie a Cupei „Hagi-Danone“. După această acţiune, organizată la Suceava, Ciobanu a ajuns la Academia Hagi, în 2010. 

Preşedintele Viitorului, Gică Popescu, a vorbit pentru Digi Sport despre eroul României din meciul cu Olanda U21. „Golul lui Ciobanu nu e o surpriză. Are execuţii extraordinare. Şi la noi a dat goluri frumoase. E un jucător cu multă calitate. E într-un sezon foarte bun şi la noi, la Viitorul. Mie mi-a plăcut cum a arătat echipa. Se vede că are deja experienţa Campionatului European din 2019 (n.r. - avem şase fotbalişti în lot care au prins şi Euro 2019)“, a spus fostul mare internaţional.

VEZI GOLUL MARCAT DE ANDREI CIOBANU ÎN MECIUL CU OLANDA U21

   

Euro U21, Ungaria & Slovenia

Grupa A, miercuri

Ungaria - Germania 0-3

România - Olanda 1-1

Clasament

1. Germania 1 1 0 0 3-0 3

2. România 1 0 1 0 1-1 1

3. Olanda 1 0 1 0 1-1 1

4. Ungaria 1 0 0 1 0-3 0

Primele două clasate din fiecare serie merg în sferturi. Fazele eliminatorii se vor desfăşura, între 31 mai - 6 iunie.

Următoarele meciuri:

*Sâmbătă: Ungaria - România (19.00, TVR1) şi Germania - Olanda (22.00, TVR1)

*30 martie: România - Germania (19.00, TVR1) şi Ungaria - Olanda (19.00, TVR2)

România U21, lotul pentru Campionatul European

*Portari: Andrei Vlad (FCSB), Marian Aioani (Chindia), Mihai Eşanu (Dinamo)

*Fundaşi: Ştefan Vlădoiu (Craiova), Denis Haruţ (FCSB), Alexandru Paşcanu (Ponferradina / Spania), Andrei Chindriş (Botoşani), Denis Ciobotariu (CFR), Radu Drăguşin (Juventus / Italia), Raul Opruţ (Hermannstadt), Radu Boboc (Viitorul)

*Mijlocaşi: Marius Marin (Pisa / Italia), Marco Dulca (Chindia), Răzvan Oaidă (FCSB), Cătălin Itu (CFR), Darius Olaru (FCSB), Andrei Ciobanu (Viitorul), Olimpiu Moruţan (FCSB), Octavian Popescu (FCSB), Alexandru Cîmpanu (Craiova), Alexandru Măţan (Columbus Crew / SUA)

*Atacanţi: George Ganea (Viitorul), Adrian Petre (UTA)

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite