Emma Răducanu, sezonul de coşmar continuă: Meciul cu Bianca Andreescu, încheiat dureros VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emma Răducanu, rezultate departe de aşteptări
Emma Răducanu, rezultate departe de aşteptări

Legendara Chris Evert a avut dreptate: la ce rezultate are Emma Răducanu (19 ani) ar fi un miracol să fie în Top 20 mondial, la finalul anului.

Emma Răducanu (12 WTA) - Bianca Andreescu (90 WTA) a fost un meci foarte aşteptat, în turul I de la Roma, inclusiv pentru iubitorii tenisului din ţară. Iar asta pentru că, în premieră, cele două sportive cu origini româneşti s-au intersectat pe tabloul unei întreceri WTA.

Din păcate, o confruntare mult aşteptată a avut un final dezamăgitor. Pentru că, după 65 de minute, la scorul de 6-2, 2-1 pentru Andreescu, Emma a ieşit de pe teren, acuzând probleme la spate. 

VEZI FINALUL MECIULUI RĂDUCANU - ANDREESCU

Pentru „Bibi“ urmează un meci în turul II cu Nuria Parrizas-Diaz (51 WTA).

Pentru Emma Răducanu, în schimb, continuă un sezon de coşmar în care are bilanţ negativ: 7 victorii, 9 înfrângeri. Iată ce rezultate a înregistrat campioana de la US Open 2021 în competiţiile din acest an:

*Sydney: Eliminată după primul meci

*Australian Open: Eliminată în turul II

*Guadalajara: Eliminată după primul meci

*Indian Wells: Eliminată în turul III

*Miami: Eliminată după primul meci

*Stuttgart: Eliminată în sferturi

*Madrid: Eliminată în optimi

*Roma: Eliminată în turul I

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite