Doliu în sportul românesc: a murit Constantin Corduneanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul luptător, Constantin Corduneanu, participant la două ediţii ale Jocurilor Olimpice, la Barcelona, în 1992, şi Atlanta, în 1996, a decedat, luni, la vârsta de 54 de ani, a anunţat Federaţia Română de Lupte.

Constantin Corduneanu. FOTO: Facebook / Federația Română de Lupte
Constantin Corduneanu. FOTO: Facebook / Federația Română de Lupte

"Federaţia Română de Lupte anunţă cu regret trecerea în nefiinţă a celui care a reprezentat luptele libere româneşti cu succes - Costel Corduneanu. Costel Corduneanu a fost unul dintre cei mai buni luptători pe care i-a dat municipiul Iaşi, fiind campion mondial de cadeţi, vicecampion european şi participant la două ediţii ale Jocurilor Olimpice, unde a ocupat locul 9 - Barcelona, 1992, respectiv locul 14 - Atlanta, 1996. Federaţia Română de Lupte transmite sincere condoleanţe familiei şi apropiaţilor! Dumnezeu sa îl odihnească!", a transmis Federaţia Română de Lupte prin intermediul paginii oficiale de Facebook.

Constantin Corduneanu a fost legitimat în cariera sa la cluburile CSA Steaua Bucureşti şi Dinamo Braşov şi s-a retras din activitate în 2002.

A devenit un interlop temut

Deși a avut un trecut remarcabil în sport, din păcate, după retragerea din activitate, Constantin Corduneanu a luat-o pe un drum greșit. Și și-a creat reputația unui interlop temut, fiind implicat în jafuri, trafic de arme, persoane și droguri. De altfel, a și ajuns să conducă temutul Clan Corduneanu. La un moment dat, 24 din membri ai clanului au și fost judecați într-un dosar de crimă organizată, însă au scăpat, pe motiv că faptele s-au prescris. 

Totuși, Constantin Corduneanu a și stat o perioadă după gratii, mai precis șapte luni și jumătate. În ianuarie 2020, el s-a predat autorităților și a început executarea unei condamnări de trei ani. Motivul? Și-a spionat fosta soție și a plătit un specialist care să-i spargă laptop-ul! Oricum, Corduneanu a avut "păcate" mult mai grave, fiind acuzat, la un moment dat, de șantaj, infracțiuni imobiliare și bancare, dar și înșelăciune.

Sport

Top articole

Partenerii noștri

image
stiripesurse.ro

Ultimele știri
Cele mai citite