Doliu în sport: a murit Mircea Tutovan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fosta glorie a voleiului românesc, Mircea Tutovan, supranumit în anii '70 "tunarul Europei", datorită serviciilor puternice şi atacurilor devastatoare, în vârstă de 71 de ani, a încetat din viaţă, luni, după ce fusese internat, sâmbătă, cu probleme medicale, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău.

Mircea Tutovan a scris istorie în voleiul românesc. FOTO: graiulsalajului.ro
Mircea Tutovan a scris istorie în voleiul românesc. FOTO: graiulsalajului.ro

"Mircea Tutovan a pierdut meciul cu viaţa", a anunţat, luni, pe contul personal de Facebook, fiul său, Marius Tutovan. Tot acesta anunţase, sâmbătă seara, internarea fostului voleibalist la spital.

Ca voleibalist, cele mai bune rezultate le-a obţinut la Dinamo Bucureşti, echipă cu care a câştigat nouă campionate naţionale, alături de o Cupă a Cupelor şi o Cupă a Campionilor. De asemenea, a avut mai mult de 300 de partide jucate la echipa naţională, cu care a cucerit două medalii de bronz la Campionatul European şi a primit titlul de maestru emerit al sportului.

În Sălaj, a ajuns în 1981, la vârsta de 29 de ani, la echipa de volei din Şimleu Silvaniei, imediat după câştigase Cupa Campionilor Europeni, în tricoul lui Dinamo, împotriva echipei ŢSKA Moscova. Mai apoi a jucat la Elcond Dinamo Zalău, iar la 36 de ani, Tutovan a ales să plece la o echipă din Bistriţa. Ulterior, a jucat la o echipă din Oraş Dr. Petru Groza (Ştei, n.red.). În cele din urmă, o accidentare la umăr l-a făcut să se retragă din volei, la 41 de ani.

Deşi născut în judeţul Sibiu, Tutovan a ales să se stabilească, după retragerea din volei, la Zalău, iar mai apoi într-un sat de lângă reşedinţa de judeţ, Biuşa.

Mircea Ghiurco, fost preşedinte vreme de aproape două decenii la Elcond Dinamo Zalău, preciza într-un interviu, pentru AGERPRES, că îl consideră pe Tutovan jucătorul reprezentativ al generaţiei sale şi unul dintre cei mai buni voleibalişti nu doar din România, ci şi pe plan european.

"Ca jucător, Mircea Tutovan a fost un fenomen, în sensul bun al cuvântului, şi eu cred că în generaţia lui a fost vârful a ceea ce se numeşte voleibalist, nu numai pe plan naţional, ci şi pe plan european, mai ales că a fost cooptat şi în echipa Europei după o finală de cupă europeană câştigată de Dinamo. Eu zic că a fost cel mai bun produs al voleiului de la noi, sigur, cu plusurile sau cu minusurile pe care orice om le are. În echipă el ocupa un loc de lider, pentru că, faţă de jucătorii pe care îi aveam noi în judeţ şi mai ales tinerii cooptaţi în echipă, el era cel mai galonat şi cu cele mai mari performanţe. I se mai spune şi tunarul Europei, o etichetă care nu îl încânta foarte mult. Este un om de o modestie rară, un om care se dedica grupului. Niciodată n-a făcut excepţii, să ceară mai mult ca alţii. Ce primeau toţi, primea şi el", afirma Mircea Ghiurco.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite