Djokovici, arogant sau mult prea bun? Explicația unei declarații date la Wimbledon

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Urmează o semifinală fascinantă la Wimbledon (vineri, ora va fi anunțată, ulterior), Djokovici (36 de ani, 2 ATP) - Sinner (21 de ani, 8 ATP), între doi jucători despărțiți de o diferență nemaivăzută de vârstă la All-England Club, în era Open: 14 ani și 86 de zile! 

Novak Djokovici va juca, vineri, în semifinale. FOTO: Arhiva Adevărul
Novak Djokovici va juca, vineri, în semifinale. FOTO: Arhiva Adevărul

În acest moment, în dreptul sârbului figurează o serie fabuloasă, de 33 de victorii la rând la Wimbledon, începând din 2018! De aici și declarația lui Nole, după victoria cu Rublev, scor 4-6, 6-1, 6-4, 6-3: „Presiunea mă motivează, mă inspiră să realizez tot ceea ce visez şi să joc cel mai bun tenis al meu. Ştiu că toţi vor să mă învingă, dar nimeni n-a reuşit încă“.

De precizat că, odată cu accederea în careul de ași, Djokovici va disputa semifinala cu numărul 46 la un Grand Slam, la Wimbledon 2023! El l-a egalat la acest capitol pe Roger Federer.

Într-o altă ierarhie însă, cea a meciurilor disputate la turneele majore, Nole e încă în spatele elvețianului. Sârbul are 400 de partide de Grand Slam, pe când Federer a adunat 429 de meciuri în astfel de competiții până la retragerea sa în 2022. În top apare și Serena Williams, de asemenea retrasă din activitate, cu 419 meciuri.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite