Decăderea lui Florin Andone: Cum s-a ales praful de cariera unui atacant de naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andone

În 2015, pe când era la Cordoba, în liga secundă spaniolă, un vârf care nu evoluase niciodată în prima ligă din România debuta în prima reprezentativă. Un an mai târziu, el juca pentru tricolori la Euro 2016. Din păcate, treptat, a început un coşmar pentru sportivul născut la Joldeşti.

Florin Andone era un atacant în care, cândva, echipa naţională şi-a pus mari speranţe! Mai ales că, în sezonul 2015-2016, Andone nu se putea opri din a înscrie goluri. A şi contribuit decisiv la promovarea celor de la Cordoba în La Liga, cu 21 de reuşite în 36 de apariţii. Un astfel de bilanţ i-a şi adus un transfer la o formaţie mai bine cotată, Deportivo La Coruna. 

Primele două sezoane la Super Depor n-au mai fost la fel de spectaculoase, precum ultimul petrecut la Cordoba. Ce-i drept, Andone a evoluat la un nivel superior, pe prima scenă fotbalistică din Spania. A adunat 12 goluri în primul sezon, 2016-2017, şi 6 în cel de al doilea, 2017-2018. Şi apoi, din păcate pentru el, a început căderea! Una abruptă şi dureroasă.

Andone

Transferul în Anglia, la Brighton, începutul accidentărilor repetate

Ajuns la Brighton, în Premier League, Andone, un fotbalist rudimentar, inclusiv în perioada sa de glorie, nu s-a adaptat niciodată în cel mai puternic campionat din lume. Şi a avut şi ghinionul unor accidentări apărute tot mai des. Deşi, în acte, a fost fotbalistul lui Brighton, timp de trei sezoane (2018-2019, 2019-2020 şi 2020-2021), Andone a adunat nişte cifre dezolante aici:

*2018-2019: 27 de meciuri, 5 goluri

*2019-2020: 3 meciuri, 1 gol

*2020-2021: 1 meci, 0 goluri

Andone

Florin Andone, la Galatasaray

Cât timp a fost sub contract cu Brighton, Andone a avut şi o scurtă perioadă, la Galatasaray, sub formă de împrumut. Se întâmpla în sezonul 2019-2020. Nici perioada petrecută în Turcia nu l-a ajutat însă să redevină ce a fost: 12 meciuri, 2 goluri. Şi aici au fost alte partide ratate din cauza accidentărilor.

Cadiz a renunţat la el: „Nu revine după Crăciun“

În actuala stagiune, Florin Andone a revenit în Spania, în speranţa de a-şi relansa cariera. A semnat cu Cadiz, dar şi această aventură tocmai s-a încheiat dezamăgitor: 4 meciuri, 192 de minute de joc în total, 1 gol.

Potrivit Digi Sport, preşedintele celor de la Cadiz (locul 19 din 20 în La Liga), Manuel Vizcaino, tocmai a şi anunţat că vârful român nu va mai evolua pentru echipă, în 2022.

„E adevărat, nu se mai întoarce după Crăciun. Comportamentul şi nivelul pe care îl oferă la antrenamente nu ridică îndoieli în ceea ce priveşte faptul că e un băiat care dă totul. Dar, momentan, nu ne poate ajuta, aşa cum sigur şi-ar dori. Ne axăm în continuare pe cei care sunt 100%“, a spus Manuel Vizcaino.

2 goluri în 25 de selecţii a adunat Florin Andone pentru naţionala României. Ultima dată, a jucat sub tricolor la 15 octombrie 2019, într-un meci România - Norvegia (1-1) în preliminariile Euro 2020, fiind folosit 27 de minute.  
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite