Daniel Stanciu, team-managerul lui Poli, despre situaţia echipei:"Este greu să trecem peste problema retrogradării"
0Timişorenii nu uită cum au ajuns în Liga a doua. Retrogradarea echipei în eşalonul secund încă nu le dă pace bănăţenilor.
Şefii echipei de pe Bega speră ca jucătorii care au rămas în lotul lui Vali Velcea să nu fie apăsaţi de problemele care au fost la finalul sezonului.
Ne aşteaptă un sezon greu. Nu este uşor să trecem peste această perioada, sa cazi din UEFA Champions League in esalonul secund. Însă începând de vineri seara va trebui să uităm de tot ce s-a întâmplat. Important este ca şi lumea să vină la stadion să ne susţină, să vina pentru oraş şi pentru echipă", a spus Daniel Stanciu.
Team-managerul lui Poli speră ca echipa să revină la finalul sezonului în Liga 1.
"E important ca Poli să revina repede în prima ligă. Avem un efectiv valoros, să nu uitam că Luchin, Goga, Sepsi, Tameş şi Curtean au facut parte anul trecut din cel mai valoros lot din Liga I. Valoric, avem un lot de cel puţin mijlocul clasamentului din Liga I. Urmează o perioadă dificilă de jocuri. Avem deja marţi o partidă în Cupa României, iar apoi un meci cu ALRO Slatina, una dintre pretentendele la promovare",a mai spus Stanciu.