Dan Petrescu, favorit să preia o altă echipă. Agentul antrenorului nu dezminte zvonurile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tehnicianul campioanei României, CFR Cluj, Dan Petrescu, ar fi devenit principalul favorit pentru preluarea conducerii tehnice a echipei Dinamo Moscova, a scris presa rusă.

Conducerea clubului moscovit apreciază experienţa lui în fotbalul rus şi faptul că a mai reuşit să scoată echipa din zona retrogradării.

Fostul antrenor al moscoviţilor, Dmitri Hohlov, a demisionat, sâmbătă, după eşecul, în deplasare, cu scorul de 2-0, de Orenburg, în etapa a XII-a a primei ligi din Rusia, iar conducerea clubului îi caută acum înlocuitor. Formaţia va fi coordonată până la numirea unui nou antrenor principal de Kirill Novikov, tehnicianul echipei de tineret. Dinamo este pe locul 15 în clasament, penultimul, retrogradabil, cu 10 puncte, din două victorii şi patru rezultate de egalitate.

Duminică, presa rusă a scris că numele lui Dan Petrescu se află pe lista cu posibili tehnicieni care ar putea prelua echipa, alături de Kurban Berdiev, Oleg Kononov, cu puţine şanse, deoarece ar urma să preia pe PAOK Salonic, şi Alexander Haţkevici.

Nicolae Pîrnău, agentul lui Petrescu, a declarat că există posibilitatea ca antrenorului să se despartă de campioana României, CFR Cluj.

"Nu ştiu dacă Dan Petrescu este pe lista posibililor antrenori ai echipei Dinamo, deoarece nu am acea listă. Pot să spun sigur că Petrescu a petrecut o perioadă bună în Rusia, la Dinamo Moscova în particular, şi i-ar plăcea să revină. În grupele Ligii Europa, a învins pe Lazio şi a pierdut cu Celtic. Există posibilitatea ca el să-şi încheie contractul cu CFR Cluj. Dacă ar fi o ofertă de la Dinamo, nu cred că ar fi vreun antrenor normal să o refuze, deoarece condiţiile şi campionatul Rusiei sunt o perspectivă atractivă", a declarat agentul, citat de news.ro.

Întrebat duminică, după meciul pierdut cu Viitorul, scor 1-3, despre faptul că numele lui este vehiculat pentru a prelua formaţia Dinamo Moscova, Petrescu a răspuns: "Numele meu a fost şi va fi mereu pus la alte echipe, dar după o asemenea înfrângere nu am starea să vorbesc despre aşa ceva. Mă bucur dacă s-au gândit la mine, asta e bine, deocamdată pe mine mă preocupă această înfrângere"

Petrescu a mai pregătit formaţia Dinamo Moscova, între august 2012 şi aprilie 2014. În primul sezon, el a preluat echipa de pe ultimul loc al campionatului, fără niciun punct în patru etape, şi a dus-o aproape de cupele europene. El a mai antrenat în Rusia pe Kuban Krasnodar, de două ori.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite