Cupa Alergării se lansează în România: Înscrierile, deschise până la 31 octombrie

0
Publicat:

Pe 5 noiembrie are loc pentru prima dată în format fizic Cupa Alergării. Evenimentul aduce pe pista de atletism Lia Manoliu din București sportivi amatori și profesioniști.

Comunitatea 321Sport lansează un nou proiect pentru cei care vor să facă mișcare.
Comunitatea 321Sport lansează un nou proiect pentru cei care vor să facă mișcare.

Competiția va fi împărțită în două faze. În faza calificărilor, toți participanții vor parcurge 4 probe (de 2 ori 100 metri sprint și câte o dată 400 metri și 5000 metri). În urma calificărilor, participanții vor ști unde vor concura în faza finală: în Play-off (Dedicat celor mai performanți alergători. Aici pot fi atât alergători profesioniști, cât și amatori cu performanțe bune.) sau Play-out (Dedicat celor care au fost mai lenți în faza calificărilor. Accederea în play-out este dedicată strict sportivilor amatori.) În faza finală, atât cei din play-off-ul masculin și feminin, cât și cei din play-out vor alerga o singură distanță: 800 metri.

Vestea bună și totodată bonusul acestei competiții este o ședință foto. Toți participanții vor fi fotografiați de Adi Bulboacă, în studioul lui. Adi Bulboacă este un fotograf de excepție și un membru activ al comunității 321sport, alături de care a terminat primul maraton în 2022, ca pregătire pentru Arctic Ultra 2023.

Cupa Alergării    cu probe jpeg

Banii obținuți vor fi donați

Înscrierea la Cupa Alergării se face online pe site-ul https://cupaalergarii.321sport.ro, taxa de participare este de 50 lei și reprezintă o donație directă către Asociația Zi de Bine. Participanții sunt încurajați însă să fie mai generoși și să doneze mai mult Asociației, dat fiind că toate fondurile obținute din această competiție vor fi redirecționate pentru susținerea proiectului „Plantați în Amintire”.

Prin acest eveniment ne-am propus să ne continuăm misiunea de a populariza alergatul ca sport de masă, dar și să oferim o expunere cât mai mare sportivilor profesioniști și amatori. Este o competiție la care poate participa oricine, indiferent de nivel. Evenimentul va fi transmis live, printr-un broadcasting organizat cu multiple camere video, cu regie de la fața locului, oferind astfel posibilitatea ca toți fanii alergării să urmărească acest eveniment, iar cei care participă să primească oportunitatea de a fi sub lumina reflectoarelor într-o transmisiune profesionistă” spune Radu Restivan, fondatorul 321sport.

Toate detaliile despre proiect sunt pe: https://cupaalergarii.321sport.ro/

Cupa Alergării este un eveniment susținut de NIVEA, NIVEA MEN și Garmin.

Despre 321sport

Comunitatea de alergare 321sport a apărut în 2015 și, încă de la început, scopul a fost ca ea să fie alături de oameni prin susținerea și încurajarea lor pe tot parcursul efortului, astfel încât absolut orice participant să se simtă binevenit și acceptat. 321sport crede că alergarea este „casa diversității”, acel motiv pentru ca oameni fundamental diferiți să devină prieteni și colegi. Valorile 321sport #RunningCulture sunt prietenia, solidaritatea și incluziunea socială, transmise la toate evenimentele organizate. Din 2015, comunitatea 321Sport aleargă în fiecare marți seară, de la ora 19.30, în parcul Herăstrău, iar antrenamentele sunt ținute de un antrenor specializat, în mod gratuit, pentru toți participanții.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite