Cum şi-a recuperat Real Madrid o treime din cele 80 de milioane de euro plătite pe James Rodriguez. În doar două zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
James Rodriguez. FOTO: Real Madrid / Getty Images
James Rodriguez. FOTO: Real Madrid / Getty Images

Columbianul James Rodriguez (23 de ani), Gheata de Aur a Mondialului şi unul dintre favoriţii fanilor din întreaga lume, după turneul final, a fost acontat de Real Madrid, pentru 80 de milioane de euro. Suma imensă (al patrulea cel mai scump transfer din istoria fotbalului) va fi recuperată însă într-un timp extrem de scurt de către clubul madrilen.

Potrivit agenţiei Euromericas Sport Marketing, citată de presa spaniolă, Real Madrid a vândut, în întreaga lume, peste 345.000 de tricouri cu numele “James”, în doar două zile de la prezentarea mijlocaşului ofensiv columbian! 

Cei de la Euromericas Sport Marketing au calculat că s-au dat în jur de 7.188 de tricouri pe oră şi că Realul ar fi obţinut din vânzările tricourilor în întreaga lume, 33 de milioane de euro, adică o treime din suma totală de transfer! 

Doar la prezentarea oficială a lui James Rodriguez, pe „Bernabeu“, la care au fost prezenţi 46.000 de fani, au fost cumpărate de la magazinul oficial al clubului în jur de 900 de tricouri, într-o singură oră. 

Totuşi, cele mai multe comenzi au fost făcute pe internet, din zona asiatică şi din Columbia. 

James Rodriguez a fost cumpărat de Real Madrid de la Monaco, pentru 80 de milioane de euro, după un Mondial excelent, pe care mijlocaşul ofensiv l-a încheiat în postura de golgheter, cu şase goluri. 

Rodriguez a semnat pe şase ani şi va câştiga în jur de 7 milioane de euro pe sezon. A preluat tricoul cu numărul 10, devenit vacant după ce Ozil a plecat la Arsenal. 

Golgheterul Mondialului, acontat de Real

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite