Cozmin Guşă: Sezonul internaţional de judo începe în septembrie, la Cluj-Napoca

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sezonul competiţional internaţional de judo va debuta în luna septembrie, la Cluj-Napoca, cu două competiţii, una de seniori şi una de cadeţi, a declarat preşedintele Federaţiei Române de Judo, Cozmin Guşă pentru Agerpres.

Openul European de seniori, la masculin şi feminin, care ar fi trebuit să aibă loc la Roma va avea loc la Cluj, începând cu 27 septembrie.

"Sunt la Viena, am treabă la federaţia internaţională, am luat două competiţii în septembrie. Am luat un mare open de judo la seniori, unde vor fi probabil 500 de sportivi, pe care Roma nu mai poate să-l organizeze. Îl organizez eu la Cluj, va începe pe 27 septembrie.

La această competiţie vor fi doar sponsori privaţi, statul nu se va implica. Iar pe 13 septembrie am luat prima competiţie de judo a sezonului, un Open European de cadeţi. Acolo vor fi probabil vreo 800 de sportivi. Sunt două competiţii majore, practic sezonul de judo care e închis până la sfârşitul lunii august va debuta cu aceste competiţii.

Finalizăm discuţiile, e bătut în cuie, trebuie pusă în calendarul internaţional şi mai trebuie să discut cu ei drepturile de televiziune, tot ce implică chestia asta. Am dat deja exclusivitatea pentru openuri la Look Sport", a declarat Guşă pentru Agerpres.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite