Burleanu radiază înainte de Euro 2024: Ce s-a întâmplat ultima dată când a fost atât de vesel și încrezător

0
Publicat:

România își va afla, sâmbătă (ora 19.00, Pro TV), grupa de la Euro 2024. Până atunci, Răzvan Burleanu (39 de ani) a vorbit, în stilul său caracteristic, despre ce ne propunem la Euro 2024.

Răzvan Burleanu, de aproape un deceniu în fruntea fotbalului românesc
Răzvan Burleanu, de aproape un deceniu în fruntea fotbalului românesc

Va urma o perioadă intensă de pregătiri, astfel încât să avem această capacitate să trecem la o etapă următoare. Nu suntem mulţumiţi doar cu această calificare, ne dorim ca această generaţie să fie cea mai bună din ultimii 20 de ani şi trebuie să credem în asta. Şi pentru asta trebuie să muncim zi de zi în lunile următoare şi veţi vedea acest lucru la nivelul fiecărui jucător“.

Ca să temperăm un pic entuziasmul lui Răzvan Burleanu merită să amintim că, la ultima ediție a Ligii Națiunilor, șeful FRF ne spunea, sus și tare, că țintim promovarea în Liga A ca să ne batem cu granzii Europei. Ce a ieșit? Am retrogradat în Liga C și, la următoarea ediție, vom fi lângă Feroe și Luxemburg. Ce-i drept, Burleanu a văzut jumătatea plină a paharului după acest eșec: „În ceea ce privește că în următoarea ediție a Ligii Națiunilor am retrogradat, vom întâlni echipe mai accesibile“.

Concluzia? Indiferent de ce vom face, la anul, în Germania, administrația Burleanu va „trăi“ niște ani de pe urma acestei calificări. Exact cum s-a întâmplat și după Euro 2016, performanță care a trecut sub preș toate eșecurile ulterioare pentru CM 2018, Euro 2020 și CM 2022.

Sistemul de calificare

La Euro 2024, cele 24 de naționale vor fi împărțite în șase grupe de câte patru. Primele două clasate vor avansa în optimi, alături de cele mai bune patru echipe de pe locurile 3.

5

calificări anterioare are România la Campionatele Europene (1984, 1996, 2000, 2008, 2016) cu următorul bilanț: 16 meciuri, 1 victorie, 5 remize, 10 înfrângeri. Golaveraj: 10-21.

Urne Euro 2024 jpg

Euro 2024, urne valorice

*Prima urnă: Germania, Portugalia, Franța, Spania, Belgia, Anglia

*Urna a doua: Ungaria, Turcia, Danemarca, Albania, România, Austria

*Urna a treia: Țările de Jos, Scoția, Slovenia, Slovacia, Cehia, Croația

*Urna a patra: Italia, Serbia, Elveția, cele trei echipe calificate după play-off

Cele trei rute de play-off

Ruta A

*Polonia – Estonia

*Țara Galilor – Finlanda

Ruta B

*Israel - Islanda

*Bosnia - Ucraina

Ruta C

*Georgia – Luxemburg

*Grecia – Kazahstan

Primele meciuri se vor juca pe 21 martie 2024. Învingătoarele se vor întâlni, în finala pentru Euro 2024, pe 26 martie.

Sigla Euro 2024 FOTO Shutterstock jpg

Stadioanele Euro 2024

Berlin: Olympiastadion Berlin (70.000 locuri)

Köln: Köln Stadium (47.000 locuri)

Dortmund: BVB Stadion Dortmund (66.000 locuri)

Düsseldorf: Düsseldorf Arena (47.000 locuri)

Frankfurt: Frankfurt Arena (48.000 locuri)

Gelsenkirchen: Arena AufSchalke (50.000 locuri)

Hamburg: Volksparkstadion Hamburg (50.000 locuri)

Leipzig: Leipzig Stadium (42.000 locuri)

München: München Football Arena (67.000 locuri)

Stuttgart: Stuttgart Arena (54.000 locuri)

Edward Iordănescu a dus România la Euro 2024, așa cum a promis
Edward Iordănescu a dus România la Euro 2024, așa cum a promis

România, la ultimele trei participări la Campionatele Europene

Ediția din 2016, găzduită de Franța

Rezultate: 1-2 cu Franța, 1-1 cu Elveția, 0-1 cu Albania

Clasament: 1. Franța 7 puncte, 2. Elveția 5p, 3. Albania 3p, 4. România 1p

Selecționer: Anghel Iordănescu

Ediția din 2008, găzduită de Austria și Elveția

Rezultate: 0-0 cu Franța, 1-1 cu Italia, 0-2 cu Țările de Jos

Clasament: 1. Țările de Jos 9p, 2. Italia 4p, 3. România 2p, 4. Franța 1p

Selecționer: Victor Pițurcă

Ediția din 2000, găzduită de Belgia și Olanda

Rezultate: 1-1 cu Germania, 0-1 cu Portugalia, 3-2 cu Anglia, 0-2 cu Italia (sferturi)

Clasament: 1. Portugalia 9p, 2. România 4p, 3. Anglia 3p, 4. Germania 1p

Selecționer: Emeric Ienei

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite