„Boală românească“ devenită cronică: cum am transformat fuga de realitate într-o problemă națională ANALIZĂ
0„Weekend Adevărul“ demonstrează, cu cifre și statistici, că fotbalul nostru grav bolnav, cu un sistem depășit, mai ales când vorbim despre formarea jucătorilor și educația lor, e pe „tobogan“ de ani buni. Iar prezența naționalei la Campionatul European nu va opri această cădere liberă, în mod miraculos.
Calificarea României la Campionatul European de anul viitor (Germania, 14 iunie – 14 iulie) e, fără îndoială, printre marile și rarele performanțe ale anului 2023 în sportul nostru.
Dincolo de rezultatul cu adevărat valoros, obținut și printr-o clasare pe locul 1 în grupa preliminară – nu mai reușiserăm așa ceva din 2007! – trebuie remarcat și entuziasmul generat de reușita tricolorilor. Așadar, Euro 2024 ne oferă, în mod cert, un prilej de bucurie pe termen scurt. Ceea ce nu va face însă e să ne însănătoșească fotbalul grav bolnav, în mod miraculos, peste noapte. Din păcate, aproape sigur, în următoarele luni, vor fi oameni care vor încerca să profite de pe urma acestei performanțe. Unii din dorința de a-și păstra posturile în Federația Română de Fotbal, alții într-o tentativă de a „vopsi“ jucătorii, de a le crește cota artificial.
Iar trecutul ne demonstrează două lucruri cu adevărat dureroase. În primul rând, suntem imbatabili când vine vorba să ne păcălim singuri. Și, mai grav, căderea liberă a fotbalului românesc, începută în anii 2000, nu doar că nu s-a oprit când am avut câte o performanță precum o calificare la un Campionat European, dar chiar a continuat în același ritm accelerat!
Naționala mare, „oglinda“ unui sistem stricat
Ca să ne convingem de cele scrise mai sus, nici nu e nevoie de vreo analiză complexă. O simplă trecere în revistă a rezultatelor primei reprezentative demonstrează că la noi, în absența unui sistem sănătos, performanțele vin rar, mai degrabă datorită unei conjuncturi favorabile. De aici și faptul că am avut o calificare la Euro 2008, urmată apoi de campanii ratate pentru Mondialul din 2010, Euro 2012 și Mondialul din 2014.
Șirul rateurilor a fost oprit de prezența la Euro 2016. După care, încă o dată, au curs eșecurile: CM 2018, Euro 2020 și CM 2022. În fine, până să vină campania spectaculoasă pentru Euro 2024, a fost dezastrul din Liga Națiunilor, ediția 2022-2023. Unde am retrogradat în „C“ și, drept urmare, la anul, ne vom măsura forțele cu Azerbaidjan, Feroe și Cipru.
La Under 21, „trăim“ din semifinala din 2019
Nici la tineret lucrurile nu s-au schimbat radical după calificările obținute la Euro 2008 și Euro 2016 cu prima reprezentativă. Deși, de fiecare dată, a existat acest val de entuziasm și această iluzie că suntem pe drumul cel bun.
După participarea naționalei mari la Euro 2008, tricolorii mici au înșirat eșecurile: calificări ratate la Euro 2009, Euro 2011, Euro 2013, Euro 2015 și Euro 2017! După aceste cinci turnee succesive de la care am absentat, acum avem, într-adevăr, o serie de trei prezențe consecutive la Europene cu Under 21. În 2019 (semifinale), 2021 (grupe) și 2023 (grupe). Din păcate, și la acest nivel „trăim“ dintr-o singură performanță cu adevărat remarcabilă, cea din 2019. Doi ani mai târziu, deși am prins turneul final și am făcut o figură onorabilă acolo, calificarea în fazele eliminatorii s-a ratat. Iar Euro 2023, la care am fost prezenți doar pentru că am găzduit competiția alături de Georgia, a fost, în realitate, un fiasco fotbalistic pentru noi! Nu doar că am terminat pe ultimul loc, 16 din 16, dar am și practicat un fotbal de neprivit.
La Under 19 și Under 17 nu existăm
În România, rar găsești știri despre reprezentantele noastre Under 19 și Under 17. Iar asta pentru că, din punct de vedere al rezultatelor remarcabile, practic, nu existăm pe harta fotbalului!
România U19 e „abonată“ la eșecuri: a ratat, pe rând, Europenele organizate pentru această categorie de vârstă în 2009 și 2010. În 2011, s-a calificat în calitate de gazda competiției, dar a fost cea mai slabă națională de la turneul final, adunând un punct în grupe. Apoi, începând din 2012, au curs, din nou, necalificările: opt la rând! În 2020 și 2021, pandemia a anulat Europeanul U19. La reluarea competiției, în 2022, România U19 s-a calificat, în sfârșit. Dar a făcut o figură dezolantă la turneul final: ultimul loc în grupa A, cu trei înfrângeri în trei meciuri: 1-2 cu Italia, 1-2 cu Franța și 0-1 cu gazda Slovacia. Cu zero puncte și golaveraj -3, România U19 a ocupat ultimul loc la turneul final: 8 din 8! Și, firește, am reluat șirul necalificărilor, ratând apoi Euro 2023.
România U17 e o altă selecționată obișnuită cu rateurile. Absentă de la Europene în 2009, 2010, 2012, 2013, 2014, 2015, 2016, 2017, 2018, 2019, 2022 și 2023! A avut o singură calificare, la Euro 2011, terminând grupa pe ultimul loc, cu un punct (1-1 cu Cehia, 0-1 cu Olanda și 0-1 cu Germania). În 2020 și 2021, turneul final nu s-a organizat din cauza pandemiei.
Îi facem praf pe cei care ne spun adevărul
Drama noastră e că, nu doar că ne place să ne păcălim, când apare câte o calificare precum cea de la Euro 2024, dar avem și acest obicei de a-i călca în picioare pe cei care ies din rândul aplaudacilor și ne atrag atenția că nu se face primăvară cu o singură calificare. În acest sens, e elocvent ce a pățit Răzvan Lucescu (54 de ani), analizând semifinala atinsă de România U21 la Campionatul European din 2019.
„Această generaţie nu poate fi salvarea fotbalului românesc. E doar o speranţă, o situaţie de moment. Cum noi nu suntem în măsură de a avea performanţe cu echipele de club, cu echipa naţională mare, ne legăm foarte tare de aceasta naţională de tineret. Dar naţionala de tineret nu înseamnă fotbalul românesc. Poate fi dusă aceasta naţională U21, toată, la naţionala mare şi poate obţine rezultate la nivelul naţionalelor mari? Nu! A, că dintre aceşti jucători, 5-6 vor forma un grup puternic şi poate că acest grup poate aduce calificări echipei naţionale, da. Asta se poate întampla. E aspectul cel mai frumos şi dătător de speranţe“, a fost declarația lui Lucescu jr (antrenor la PAOK Salonic) din 2019.
Imediat, acesta a fost crucificat chiar de Gheorghe Hagi: „Am văzut că Răzvan Lucescu ne critică fotbalul românesc. Asta e. Să vină să muncească să ajute fotbalul românesc, să lase pistolarii pe acolo (n.r. – aluzie la faptul că patronul de la PAOK Salonic intrase cu pistolul pe teren după un meci). Răzvan a greşit când a spus că o să rămână 5-6 jucători. Vorbim superficial... Să se ducă să ia lecţii de la taică-su, să-i explice cum se construieşte o generaţie“, a tunat Hagi.
Ce ne-a arătat timpul? Că Răzvan Lucescu a avut dreptate! Jucătorii promovați masiv de la U21 la naționala mare au ratat, pe rând, Euro 2020 și Mondialul din 2022. Tot cu ei, am retrogradat în „C“ în Liga Națiunilor. În plus, din acel lot, jucătorii care contează cu adevărat la naționala de acum se pot numără pe degete, așa cum a intuit Lucescu jr. Vorbim despre Cristian Manea, Dennis Man, Ianis Hagi, Florinel Coman și George Pușcaș, ultimii doi cu indulgență! În rest, dacă ne uităm pe lotul de la Euro 2019 de tineret, vedem o colecție de jucători care, între timp, s-au pierdut pe drum.
La nivel de cluburi, nicio calificare n-a oprit prăbușirea
Dacă cineva se întreabă, totuși, cum de calificările obținute nu relansează fotbalul românesc și nu-l readuc la nivelul anilor ’90 răspunsul e simplu. La noi, problemele sunt la rădăcină. Nu degeaba, încă de acum 13 ani, Ladislau Bölöni (70 de ani) a tras un semnal de alarmă într-un interviu pentru „Adevărul“:
*În România, regimul s-a schimbat, iar, la nivel global, fotbalul a devenit o industrie în care, jucătorul, această piesă, trebuie format. La noi, în acest moment, s-a produs o mare ruptură! Jos pălăria faţă de cei care pun preţ pe formarea jucătorului în România. Mă refer la Hagi şi la câteva centre sportive, dar, în general, sunt mici excepţii de la regulă. Aţi observat că şi pe câmp cresc flori frumoase din când în când. Ei bine, la acest nivel a rămas şi creşterea copiilor la noi. Fotbalul a evoluat, iar noi am rămas acolo, în urmă. Acum, aşa de departe suntem încât floarea iese pe câmp, o vedem că e frumoasă, o şi culegem, dar ea e firavă! Nu este călită şi nici nu mai are timp. Mi se spune de multe ori că e un fotbalist foarte interesant la noi, joacă bine, o să ajungă mare. OK! Dar, câţi ani are? 23! Păi, la vârsta asta e terminat, e format, nu mai are timp să crească.
*Noi, în România, n-am ţinut pasul nici cu formarea antrenorilor. Jucătorii de astăzi au nevoie de o altă încadrare. Au nevoie de alte metode ca să fie crescuţi. La noi toate lumea vorbeşte, dar nimeni nu face pentru că n-au fost crescuţi aceşti antrenori. Eu nu zic că noi n-avem inteligenţă suficientă să devenim buni formatori de jucători, în schimb, nu facem absolut nimic în acest sens! Aici trebuie să arăt cu degetul spre conducerile cluburilor, dar şi către şefii federaţiei. Pentru ei creşterea fotbaliştilor şi a antrenorilor trebuia să fie o preocupare primordială.
*Nouă ne place să mergem pe principiul că <<las' că scoatem noi o şmecherie!>>. Mergem pe ideea că noi suntem români şmecheri şi scoatem o şmecherie. Din păcate pentru noi, şmecheriile încep să nu mai ţină şi atunci vine palma!
Practic, după ce parcurgi declarațiile de mai sus date de Bölöni în 2010 (!), ai evaluarea pe scurt a sistemului nostru fotbalistic grav bolnav. Și, pornind de aici, ne dăm seama de ce în ciuda unor performanțe obținute din când în când, suntem pe „tobogan“ la toate nivelurile. Și cea mai zgomotoasă prăbușire o avem la nivel de cluburi! Unde am dispărut din Liga Campionilor și Liga Europa, după cum se vede din tabelele alăturate, iar în acest sezon am „reușit“ contraperformanța de a dispărea și din Conference League!
Se încarcă comentariile...
