Belgienii au comparat România și Slovacia. De cine se tem cel mai mult favoriții grupei de la Euro 2024

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presa belgiană a publicat o analiză a celor trei adversare pe care „dracii roșii” le vor întâlni în faza grupelor la Campionatul European din Germania. Jurnaliștii de la RTBF spun că jucătorii lor se tem cel mai puțin de slovaci, iar pe români îi consideră periculoși, chiar dacă au probleme pe faza ofensivă.

România s-a făcut de râs la amicalul cu Liechtenstein. Foto Sportpictures
România s-a făcut de râs la amicalul cu Liechtenstein. Foto Sportpictures

Asta deși Slovacia a arătat foarte bine în ultimele trei meciuri de pregătire, în care a înfruntat Țara Galilor (4-0), San Marino (4-0) și Norvegia (1-1), în timp ce selecționata lui Edi Iordănescu s-a poticnit și în fața Bulgariei, și a celor de la Liechtenstein (ambele încheiate 0-0).

În ceea ce o privește pe România, belgienii au observat că naționala condusă de Edi Iordănescu are probleme pe faza ofensivă, chiar dacă a întâlnit în partidele-test adversari accesibili (Irlanda de Nord, Bulgaria, Liechtenstein). Ai noștri au marcat un singur gol, în remiza cu britanicii, scor 1-1. „Tricolorii” au mai jucat un meci de pregătire în compania Columbiei, pierdut cu 2-3, pe Wanda Metropolitano, cele două reușite venind pe finalul partidei.

Ucraina este văzută drept principala adversară

„România arată o lipsă de creativitate care stârnește îngrijorare. Doar trei goluri în patru meciuri amicale. Românii sperau fără îndoială că vor avea o pregătire mai reuşită. Cu excepția Columbiei, coechipierii lui Răzvan Marin au înfruntat adversari abordabili. Irlanda de Nord, Bulgaria şi Liechtenstein s-au deplasat la Bucureşti. Doar prima dintre acestea a primit gol. Semne al unor adevărate probleme ofensive ale românilor.

Slovacia este, fără îndoială, cea care sperie cel mai puțin, dar este în formă, aşa cum arată rezultatele ultimelor amicale, şi are la dispoziție tot lotul, în frunte cu Milan Skriniar”, au scris belgienii. În schimb, Ucraina este văzută drept principalul adversar al ”dracilor roșii” în grupa de la Euro 2024: „Ucraina este adevăratul adversar numărul unu al Belgiei, pe care ar putea s-o destabilizeze”.

Tricolorii debutează luni

Pentru naționala României, aflată în grupa E, Campionatul European se va desfășura după următorul program:

*17 iunie: Ucraina – România (ora 16.00)

*22 iunie: Belgia – România (ora 22.00)

*26 iunie: Slovacia – România (ora 19.00)

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite